Omenirea încotro? Iată o întrebare ce se pune tot mai acut în lumea modernă, contemporană nouă. Deşi omul cu mintea sa a adus progresul ştiinţific cu binefacerile sale, ba chiar
Sibiu
Patriotismul… Poveste grea, domnule! Dar câte nereguli în numele lui! Aci trebuie să ai stofă sau şorici, mă rog, adică trebuie să ţii la tăvăleală. Că toţi se bat cu
Scheci a la nea Mărin Mă fraţâlor, vă spui una, da’ aci să rămâie, aci, că dacă află Veta, jar mănânc, auz’! Ce îmi veni mie aşa, pe toamnă, când
Alegeri… Campanie electorală… Nimic nou sub soare. Baloane de săpun pentru orbi şi surzi care pleacă urechea la tot ce
Altă boacănă acum. Recentă, e drept. Se poate chiar să fie izvorul de inspiraţie al acestui pamflet. Asta nu pot
Cu o experiență de peste 20 de ani, noi, Avocații Suciu, de-a lungul timpului am oferit servicii juridice de bună
Îţi fură ochii marfa din galantar, o marfă poleită pe dinafară, dar otrăvită pe dinăuntru? Nu caşti bine ochii, deschizi
S-ar putea să intru în război cu toată lumea sau cu un întreg sistem, dar atâta vreme cât dictează banul
Mălai cu amendă sau când te potriveşti fomeii (Scheci a la nea Mărin) Mă fraţâlor, staţ’ şi vă închinaţ’, căci
După ce ai aşteptat cu stoicism treizeci de ani luminiţa de la capătul tunelului, vine unu’, n-are importanţă cine, de-acolo
Cui prodest? De la bun început voi face precizarea că EDITORUL este un om onest, un om bine intenţionat care










