Criteriul National

Despre „competenta”

februarie 24
16:57 2020

Are sau nu competenţă într-un domeniu sau altul, românaşul nostru, cunoscut pentru limbuţia lui, ţine morţiş să-şi spună opinia. Să facă judecăţi de valoare fără a avea câtuşi de puţin habar despre ceea ce vorbeşte. Se bagă şi el în vorbă ca musca-n ciorbă, cum se spune.

Şi uite aşa a apărut peste nopate puzderia ce îşi dă cu părerea în legătură cu o problemă sau alta, cu o lege sau alta sau mai ales dacă e corect sau nu să se dea o anumită lege. Şi din acest hăţiş nici că putem ieşi pentru că, se pare, cu cât e domeniul mai puţin accesibil, cu atât sunt mai mulţi cei care, în naivitatea lor, cred că-l pot aborda cu succes.

Că ajung, desigur, bătaia de joc cârcotaşilor, nu se bagă de seamă, nu… Au apărut ’mnealor pe sticlă? Şi-au făcut publicitate? Negativă? Nu-i bai. Fie ea şi negativă, publicitatea tot reclamă se cheamă până la urmă. Şi cum balcanistul nostru e măcinat de frustrare, se descarcă şi el cum poate. A găsit o portiţă deschisă, vorba ceea, de ce să n-o folosească? Ba eu zic că ar fi prost dacă nu ar trage foloase de pe urma ei.

Dacă televiziunile noastre de doi lei, comerciale (sic!), nu ţin la un anume standard şi coboară la nivelul unei VULPIŢE numai şi numai pentru a-şi creşte audienţa, atunci ce pretenţii să avem de la omul de rând? A găsit o cale de a ieşi din anonimat, una cinstită la urma urmei, aşa că merită aplaudat. Foarte bine face că o fructifică.

Dar pentru că este neştiutor, ar trebui să i se ierte îndrăzneala de a fi păşit pe un teren străin. Până la urmă, intenţia contează, nu?! Iar a sa a fost una nobilă. Că nu avea habar cu ce se mănâncă gloria şi că va fi înghiţit de şacali, ăsta e preţul pe care, vrând, nevrând, îl plăteşte în cele din urmă. Oratorul de ocazie ne-a oferit, în fond, câteva clipe de destindere în această lume încrâncenată.

Însă nenorocirea este cu totul alta în societatea noastră ce se proclamă sus şi tare democrată.  Dacă până mai ieri COMPETENTA era literă de evanghelie, astăzi ea a fost adusă în derizoriu de partidele ce s-au succedat la putere. Cum? Simplu. Prin  promovarea în funcţii de conducere pe criterii politice a unor indivizi care nu au nici în clin nici în mânecă cu domeniul în care activează. Aceştia ar trebui traşi la răspundere pentru că subminează cu bunăştiinţă economia statului făcând, de exemplu, achiziţii de bunuri la preţuri exorbitante şi aducând în faliment instituţiile pe care le conduc vremelnic.

Ar trebui să se facă o selecţie mai riguroasă a cadrelor, să nu mai fie promovate pe criterii politice, ci numai în funcţie de competenţe. Dar mai ales să se facă un control mai riguros al diplomelor de absolvire ca să nu mai avem surprize gen Transelectrica. Şi câte nu vor mai fi fiind asemenea, dar încă n-au fost descoperite? Timpul însă nu doarme.

Lucrează continuu şi încetul cu încetul scoate la lumină noi şi noi potlogării.

În ce ţară trăim, Doamne?

Acest material a fost oferit de catre doamna Elena Neacsu, in exclusivitate pentru platforma media independenta Criteriul National.

Despre autor

Dumitru Fulea

Dumitru Fulea

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul