Patriotismul…
Poveste grea, domnule! Dar câte nereguli în numele lui! Aci trebuie să ai stofă sau şorici, mă rog, adică trebuie să ţii la tăvăleală. Că toţi se bat cu pumnu-n piept că pentru ţară sunt în stare să vândă şi mamă şi tată, iar când ajung la ciolan, ciocu’ mic. Procedează asemenea celor de dinaintea lor, doar e reţetă patentată, nu?! Se căpătuiesc ei şi au grijă şi de-ai lor până la al nouălea neam, dar şi de cei care i-au sponsorizat în campania electorală (sic!). Aşadar, nu mai plecaţi urechea la promisiunile din campanii, că sunt toate trase la indigou. Pleacă ăl sătul şi vine ăl flămând cu tot neamul lui de flămânzi.
Bine a zis cine a zis: „Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor”. Pleacă îmbuibatul şi vine hămesitul ca să se umfle şi el, doar e democraţie, nu?! Şi câte nu se fac în numele democraţiei ăsteia! Patriotism şi democraţie. Să fie. Şi este. Dacă şi la închisoare dictează tot democraţia, ce mai este de comentat? Bine a zis cine a zis că „Dragostea trece prin stomac”. Cu cât e foamea mai mare, cu atât şi patriotismul e mai fierbinte, iar asta nu trebuie să fie lucru de mirare. Aşa a fost de când lumea şi pământul.
Ceea mă intrigă pe mine ca simplu muritor, alegător, mă rog, sunt politrucii noştri de doi lei care se bat cu cărămida-n piept că fac şi dreg, iar atunci când ajung în fruntea bucatelor tac ca mortu-n păpuşoi, de parcă ar fi vorbiţi. O dau, cum s-ar zice, la-ntors. Descoperă, vezi Doamne, moştenirea grea şi tot dau înainte cu moştenirea asta, care cum vine la putere. Măi, măi, măi… Dar oare până când, Doamne iartă-mă? Cât o să mai înghită românaşul nostru găluşca asta? Înghite o generaţie, haide, două, dar până la urmă se trezeşte, frăţioare, că aşa nu se mai poate. Dând mereu cu oiştea-n gard, se dumireşte în cele din urmă că fie de stânga sau de dreapta, toţi « catindaţii » ăştia sunt o apă şi-un pământ. Dar asta e altă căciulă.
Important este că ţugulanul va taxa într-un final impostura, prostia, grosolănia, lipsa de bun-simţ. Că ajunge din lac în puţ, asta nu mai este, însă, de competenţa lui. A făcut ceea ce credea de cuviinţă ca să îndrepte lucrurile, dar se pare că prostia este omenească şi până la urmă şi românul e tot om…
Vai, vai, vai, de trei ori vai, ţărişoară bogată, sărăcită până-n măduva oaselor de lacomii fără scrupule ce se rânduiesc la putere pozând în mari patrioţi!
Dar hai să judecăm, totuşi, şi prin prisma aleşilor. Cine şi-ar pune viaţa în slujba comunităţii dacă n-ar fi prin structura lui generos, iubitor de popor şi de ţară? Să fim înţeleşi. Numai un asemenea om îşi poate periclita sănătatea, liniştea, punându-se în slujba semenului, a cetăţeanului. Aşa că terminaţi cu cârtelile. De pe margine e uşor al dracului. Treceţi voi la cârmă, şi-apoi să vă văd cum v-aţi descurca! Nu vă veţi mai întreba ce este patriotismul, fiindcă veţi simţi pe spinarea voastră. La propriu. Cum adică nu-nţelegeţi?
Să recurgem la un exerciţiu simplu de imaginaţie. Să presupunem că aţi fost ales şi aţi promis marea cu sarea în campania electorală şi odată ales trebuie să vă duceţi la îndeplinire măcar o parte din promisiuni. Ei bine, de-abia acum începe greul. De ce? Pentru că fiind la început de carieră nu aveţi nici relaţii, nici cunoştinţe, iar atunci recurgeţi la cumpărarea din banul public, se înţelege, a baronului X sau Y ce face legea într—o zonă sau ala şi gata, v-aţi şi mânjit. Daţi şpagă pentru a cumpăra influenţa, tăcerea, şi odată intrat în acest cerc, nici că mai există cale de ieşire. Doar sunteţi… patriot.
Aşadar, volens-nolens, începe presiunea pe cetăţean cu impozite care de care mai aberante pentru a satisface, în fapt, pretenţiile cetăţeanului. Abia acum începe deci lupta adevărată, începe greul, deoarece alegătorul aşteaptă de la alesul său să-şi îndeplinească obiectivele din campanie, dar nu-şi pune problema din ce bani. Şi iată-ne ajunşi la fondul problemei, pentru că oricum am suci-o şi învârti-o, în cele din urmă este vorba tot de bani. Bani, bani bani…
Şi patriotul nostru, patriotul adevărat, face rost de bani. Taie în carne vie pensii, salarii, impozitează dividende, chirii, ba într-un timp se auzea că impozitează până şi bacşişul chelnerilor, frizerilor, de ajunsesem de tot râsul. Doar trebuie bani la buget, bani, cât mai mulţi bani… Aşadar, e vorba de un cerc vicios. Cum ai da-o, tot un drac.
Greu e să fii patriot!
Sursa foto: https://google.com
Acest material a fost realizat de către doamna Elena Neacșu în exclusivitate pentru platforma media independentă Criteriul Național
