Poftim! Altul cu compensare 100%. O să mai văd eu bani de la Casa de Asigurări la Paştele cailor. L-am aranjat. I-am strecurat şi o Melatonină. Bravos!
*
…Bolnavul închipuit tipic. Dacă i-aş spune că toate cele trei medicamente de pe reţeta lui sunt nişte sulfamide?… Da’ nu! Noi trebuie să respectăm clientul, că dacă e mulţumit mai intră şi mâine în farmacie, iar de nu, fluierăm a pagubă. Lung şi bine… Baiu-i că sunt mai toate compensate. Din punctul meu de vedere. Dacă i-aş spune că există înlocuitoare cu aceeaşi substanţă activă şi deci cu acelaşi efect, care se pot compensa 100%, ar însemna să-mi fur singură căciula. Şi-apoi dac-ar fi toate reţetele aşa, ne-ar paşte, Doamne fere’, falimentul, având în vedere inflaţia de farmacii.
*
Asta ce-o mai fi? I-a recomandat-o o vecină a cărei soacră etc… Ce bine că există şi soacre! Poame acre, da’ fac toţi banii. Pun pariu că dacă ar veni una în locul meu, ar face vânzare în draci, pe când nouă, farmaciştilor, nu ne permite deontologia profesională. Mama ei de deonto!… N-am decât să mă fac că merg să caut în depozit şi să-mi întreb colega despre ce să fie vorba. Nu ştie cum se numeşte, dar cercetătorii britanici ar fi descoperit că e bun şi pentru, dar şi pentru… Ăştia îşi cam bagă nasul peste tot. Mă întreb însă, cine s-o ascunde în spatele acestui paravan, că un lucru e clar ca lumina zilei: asta e curat reclamă mascată. Doar ştiţi că cea la vedere costă al dracului. Deci cercetătorii ăştia ştiu cam multe, dar pe mine nu mă deranjează, dimpotrivă. Ce face şi Internetul, dom’le! Uite, aşa dăm înainte. Progresăm… Oricum, trebuie să recunosc că datorită eminenţelor lor ne-au crescut vânzările la produse pe care altădată mai să le-aruncăm, pentru că le expira termenul. Aşadar, trăiască CB! Sigur sunt din sistem, dar cum de n-am aflat, dar câte sunt şi nu se află? Până ne dumirim noi, adio, neică, şi-un praz verde!
Clienta mea iese foarte ofensată că nu i-am dat pilula cerută, dar sunt convinsă că va găsi în cele din urmă o farmacistă dibace care o va îmbrobodi, desigur, cu un produs oarecare. Din păcate sau din fericire, eu nu sunt genul.
*
Dar asta ce mai e? I-a recomandat-o mama. Nu se mai fabrică. Era prea ieftin, şi românesc pe deasupra. Auzi, Ulcerotrat?! Şi uitasem de el. Acum câteva zile mi-a cerut o doamnă Hipermanganat. Zicea că îi trebuie să dea puilor de curcă. Le pune în apă şi nu se mai îmbolnăvesc. Pe ce lume trăiesc ăştia? Du-te, tantili, la veterinar! Nu, negreşit trebuie să văd cu ce îl pot înlocui. Cu siguranţă, un produs scump şi străin, pentru că noi, românii, până să ne dumirim cu ce se mănâncă soiul ăsta de capitalism în care bântuim, mai punem de-o revoluţie. Cum ajung acasă, intru pe Net şi mă documentez. Ia’ să notez ca să ţin minte! Aşa… Sigur, vestiţii CB au mai făcut vreo descoperire şi, precum se vede, sunt la curent damele din lumea bună cu noutăţile. Noi ne trecem ziua la serviciu…
*
Alt caz atipic. Auzi, Albastru de metil? Spun şi eu că am avut, dar ştiu bine că acum se foloseşte la produsele naturiste şi se vinde pe bani grei. Păi chiar aşa! E totuna să vinzi o sticluţă de Albastru de metil la trei lei şi Uricol cu acelaşi conţinut, în fond, la şase lei pliculeţul? Nu e… Două pe zi, om te-ai făcut! Pui de-o cistită, te pârleşti zdravăn. Dacă nu te informezi, desigur.
Ce am constatat eu este că omul, cu cât ştie mai multe, cu atât este mai confuz, ca să nu zic mai prost. Având atâtea opţiuni, deja nu mai ştie care e adevăratul leac până la urmă, ba chiar se îndoieşte că ar exista vreunul. Şi are perfectă dreptate.
*
Altă reţetă. Ia’ să-ncerc ceva! Nu ţine… Clientul meu vrea musai genericul românesc, pentru că e mai ieftin. Cele româneşti or fi ele ieftine, dar sunt şi, mă-nţelegeţi, mai puţin bune, ca să nu zic proaste. De multe ori poate fi şi viceversa, dar… gura cusută! Nu m-oi apuca acuma să bat toba-n târg! V-am spus, deontologia profesională ne obligă, aşa că… ciocu’ mic!
E adevărat că lumea-i tot mai săracă şi se tratează ieftin şi prost, dar încearcă să-i explici asta Mariţei. Negreşit, îţi sare în cap că nu-ţi urmăreşti decât interesul: să-ţi vinzi marfa. Şi ce e rău în asta la urma urmei? Nu sunt eu comerciant? Şi farmacist? Şi. Păi ce-are a face? O tot ţineţi cu deo… La fier vechi! Pa! Altă făină macină acum la moară. Banu’ să iasă!
*
Hopa, Omega 3! Şi Centrum. Deşteaptă femeie. Şi ţeapănă. Se vede că trăieşte pe picior mare. Poftim? Ce vrea? M-am dezumflat. Câte zece tablete din fiecare. Vine şi mâine. Auzi, dracu’ o crede, eu, nici atât! Să vină, cine-o ţine, farmacia nu se mută din loc. Dacă nu s-o duce la alta, că ne omoară concurenţa. Farmacii la fiecare colţ de stradă. Şi bănci, da! Concluzia!? Suntem bogaţi şi bolnavi! (sic!) No comments!…
Cumpără şi omul ce-i dă mâna şi-l ţine punga. Mi-a venit o idee. Îi sugerez că avem Norfloxacin şi Uricol pentru problemele renale, dar fără succes. Ori nu are probleme ori nu are bani, din două una. O lămuresc că Uricolul e praf şi se dizolvă în apă foarte uşor şi în cele din urmă cumpără o cutie. Drept, e cam scumpă, dar astea sunt preţurile. Economie de piaţă am vrut? Avem piaţă liberă. Ne-au ieşit pe nas? Asta e! Unde nu e cap, vai de picioare.
Am păcălit-o şi pe-asta. Doamne, iartă-mă, mi-am vândut sufletul diavolului, dar în ritmul ăsta se-alege prafu’. Ne-a trebuit capitalism? Să ne spălăm cu el pe cap acuma. Drept e că leşia pute, şamponu’ e… parfumat!
*
Alt client. Pansament. Vrea tifon, pur şi simplu, dar nu se mai fabrică decât pansamente sterile, mai scumpe, e drept. Costă manopera, ambalarea… L-am lucrat şi pe ăsta. Sinceră să fiu, aş prefera să am numai clienţi bărbaţi. Nu au răbdare să se informeze, nu pun întrebări. Sunt mereu grăbiţi şi lucru deloc de neglijat, ba chiar esenţial în banşa noastră, nu se îndoiesc de ceea ce le spui, servesc ceea ce le oferi instant, pentru că fiind fuduli nu se uită la ban. Parcă îi şi văd cum li se înroşesc mărgelele ca la curcan când se împăunează cu banii din portofel. Suta? Mia? Nu importă. Cine sunt ei în faţa lor, dar mai ales în faţa unei femei? Să tot am asemenea clienţi!
Femeile sunt însă mai circumspecte. Te agasează cu întrebări, iar de multe ori nici nu cumpără. Te vlăguiesc de energie pentru ca în final să rămână pe data viitoare.
De Casa de Sănătate nu mai vorbesc. Ne achită reţetele eliberate compensat când îşi aduce aminte, dacă nu chiar la… calendele greceşti.
Sursa foto: https://google.com
Via Criteriul National
Acest material a fost realizat de către doamna Elena Agiu-Neacșu în exclusivitate pentru platforma media independentă Criteriul Național