Mi-am redescoperit pasii prin ceata dimietilor pe Yangtze -ul linist. Doua saptamani m-au purtat prin inima Chinei – nu ca turist, ci ca ghid, martor si, mai ales, ca ratacitor care alege sa traiasca lumea vie, nu doar sa o contemple prin geamul unei ferestre. China nu este o simpla dstinatie, ci un soc al simturilor.
In Shanghai am simtit cum viitorul isi infige radacinile in prezent: Pudong-ul, cu zgarie-norii sai de sticla, se inaltaspre cer ca o promisiune, in timp ce Bund-ul, cu eleganta cladirilor sale coloniale, spunea povesti dintr-o alta epoca. Apoi , intr-un orasel pe ape, Tongli, timpul, s-a oprit. Poduri de piatra, strazi inguste, miros de ceai si liniste ancestrala–acolo am inteles ca vesnicia poate fi gasita si in fragilitatea unei clipe.
Trenul de mare viteza m-a purtat spre Yanchang, iar de acolo Yangtze mi-a devenit drum si casa. Noaptea, pe puntea vasului, priveam stelele reflectate in ape, intrebandu-ma daca nu cumva fluviul acesta aduna in el doar ploile muntilor, ci si gnadurile tuturor celor care au navigat pe el.
In Chongqing am simtit din nou forfota imensa a metropolelor, iar in Xi’an an pasit intr-un mormant viu al istoriei: armata de teracota, soldati nemuritori, vegheau in tacere. Privindu-i, am avut impresia ca si timpul s-a aplecat de respect.
Apoi, un tren de noapte m-a dus Beijing. Marele Zid se unduia ca un sarpe de piatra peste munti, iar Orasul Interzis isi pastra tacerea solemna , ca o rana aurita a istoriei. In Templul Cerului am simiti cum pasii mei, oricat de mici, se aliniaza intr-o rugaciune colectiva a unui popor. Iar in Piata Tiananmen cam ramas mut, prins intre ecouri ce nu pot fi rostite, dar care se simt in aerul greu al locului.
A fost, poate, cea mai stranie epopee: o calatorie prin timpuri adunate intr-o clipa, un arc peste istorie si memorie. In aceleasi locuri am fost si cel ce arata drumul, si cel care invata, si maestrul si ucenicul deopotriva.
Si totusi, dincolo de amintiri si decoruri, intrebarea ramane: tu , cel care citesti aceste randuri, nu te-ai saturat sa fii prizonierul ecranului si al rutinei care iti toceste zilele? lumea nu-si dezvaluie frumusetea celor carese lasa adormiti pe canapea, ci doar celor care indraznesc sa-si poarte pasii prin necunoscut.Eu traiesc mereu in miscare –cu trupul si cu mintea–, intr-o cautare fara sfarsit. De aceea te chem sa vii alaturi de mine: nu la o simpla calatorie, ci la o initiere, o renastere a privirii, o regasire a ta in oglinda lumii.
Impresii de calatorie ale scriitorului Lucian Ciuchita.
