Sfântul Evanghelist Ioan zice : „Fiilor, să nu iubim cu cuvântul, nici cu limba, ci cu fapta”. Dar câţi creştini cunosc aceste cuvinte, dar mai ales câţi guvernanţi, ţinând cont că ei, cei dintâi, ar trebui să facă, să înfăptuiască, să fie în slujba celor care le-a acordat încrederea?!
Aşadar, « Fapte, nu vorbe », sună preceptul biblic, dar se pare că, cel puţin deocamdată, pretendenţii noştri la un fotoliu cât mai călduţ rămân doar la stadiul de vorbe. Parole, parole…
Construiesc spitale, catedrale, autostrăzi doar pe « cârtie », că, deh, este mai uşor să propună un studiu de fezabilitate care, pe deasupra, durează şi costă al dracului. Se cunoaşte deja faptul că de cele mai multe ori totul ţine doar până ce « catindatul se alege » şi îşi încasează comisionul, lucrarea în sine rămânând la stadiul de proiect, precum am văzut de-a lungul a 30 de ani de originală democraţie.
Eu cred că ar trebui încă din campania electorală să fie creditaţi cu opţiunea de vot a cetăţenilor numai acei candidaţi care deja au construit ceva, iar nu cei care promit marea cu sarea. De ce? Pentru că e uşor, foarte uşor să dai din gură şi să te baţi cu pumnul în piept că vei face şi vei drege. Treci la fapte, nenicule, şi atunci să te vedem, că de vorbe-n vânt ne-am săturat, zău aşa!
Pentru că, în timp, a devenit o certitudine prăpastia dintre vorba şi fapta candidaţilor, precum şi aceea că ei mizează, în general, de fiecare dată, pe credulitatea electorilor care se lasă uşor păcăliţi şi uită foarte repede, creditând când pe unul, când pe altul, după cum bate vântul şi mai ales în funcţie de promisiuni şi… pomeni electorale (un mic, o bere, o sticlă de ulei, un Kg de zahăr etc.).
Că promisiunile din campanie nu vor fi onorate în vecii vecilor, este un lucru cât se poate de limpede, dar cine îşi bate capul să despice firul în patru, dar mai ales cine îi trage la răspundere de vreme ce odată ajunşi la ciolan fac legea şi sunt mai presus de lege?
Poate numai câte un cârcotaş răzleţ asemenea celui pe care îl citiţi acum (oare?) se amăgeşte că va îndrepta ceva punându-şi condeiul la treabă, dar cine mai pierde vremea astăzi cu cititul? Să fim serioşi! Lumea este mult prea grăbită, şi apoi sunt lucruri mult mai importante de făcut, precum devalizarea unei bănci, falimentul unei întreprinderi, spargerea unui bancomat etc.
Vă uimeşte această radicală părere? Vă cred. Nu e uşor de rumegat. Dar într-o lume în care domneşte capitalismul sălbatic, iar banul dictează, nu trebuie să ne mai surprindă nimic, mai ales că modul de operare în cazul spargerii unui bancomat, de exemplu, este difuzat la ore de maximă audienţă pe toate canalele media (doar e libertate de expresie, nu?!) pentru a da idei, dar mai ales pentru a instrui eventualii aspiranţi la asemenea nobilă preocupare (sic!).
Orice comentariu cred că-i de prisos.
Sursa foto: https://google.com
Acest material a fost realizat de către doamna Elena Agiu-Neacșu în exclusivitate pentru platforma media independentă Criteriul Național
