Săptămâna Sunetului este un eveniment organizat de Jumătatea plină și Sâmbăta sonoră. Acest demers are ca scop conștientizarea importanței sunetului ca element fundamental al echilibrului în relaţia cu ceilalți şi cu lumea, în dimensiunile sale sociale şi de mediu, medicale, economice, industriale şi culturale. Săptămâna Sunetului consideră sunetul ca o uşa de acces către lume.
„Domnișoara Christina” este o nuvelă fantastică scrisă de Mircea Eliade. Compozitorul Șerban Nichifor a compus în anii 1980-1982 o dramă lirică în două acte intitulată „Domnișoara Christina”, după propriul libret. Opera a fost realizată cu acceptul scriitorului, compozitorul corespondând și discutând telefonic de câteva ori cu Mircea Eliade. Prima audiție a operei în concert a avut loc la 20 martie 1984 în Sala „Mihail Jora” a Radiodifuziunii Române, Sala “Mihail Jora” (Studioul T-4),în interpretarea Orchestrei Filarmonicii din Ploieşti, sub conducerea maestrului dirijor Ludovic Bacs, cu soliştii Iulia Buciuceanu, Georgeta Stoleriu, Valeria Gagealov, Elena Grigorescu, Adina Iuraşcu, Ana Piuaru, Liana Lungu, Lucian Marinescu, Alexandru Moisiuc, Pompei Hărăşteanu, Vladimir Popescu-Deveselu.
Iar ca spectacol, acesta a avut loc în Timişoara, în luna iunie 1994, la Opera Română Timişoara, sub conducerea muzicală a lui George Balint, având regia artistică a doamneinMarina Emandi Tiron, coregrafia luiŞtefan Gheorghe, și scenografia domnului Dumitru Popescu.Din distribuţie au făcut parte Simona Suhai – recitatoare, balerină. Vocea: Valeria Gagealov. Doamna Moscu: contralto, Elena Gaja. Simina – soprană, Diana Matei (Diana Papp). Egor-bariton, Costică Gâdea. Nazarie – bas, Vasile Tcaciuc. Doctorul-tenor, Alexandru Serac. (Orchestra şi Ansamblul de Balet ale Operei Române din Timişoara).
Opera lui Șerban Nichifor este structurată în două acte, actul I având cinci scene, iar actul II trei scene. Compozitorul a insistat pe latura filozofică a romanului lui Eliade (cu evidente filiații eminesciene) și în special pe ideea întrepătrunderii permanente a planului material cu cel spiritual într-o poveste de dragoste damnată ce transgresează lumea profană și continuă „dincolo de vămile văzduhului”. Planul real este sugerat în actul I de muzica orchestrală tradițională, iar planul imaginar prin muzică electronică, pentru ca în actul II situația să se inverseze într-o anamorfoză sonoră a realului în imaginar. Glisarea planului oniric peste cel real este realizată prin prezența unor fragmente de vals aparent dezarticulate ce sugerează o înlănțuire nefirească a celor două lumi.
Criticii muzicali au apreciat demersul componistic inedit al lui Șerban Nichifor, numindu-l pe autor „filosof șlefuitor de lentile” și „maestru al anamorfozelor”, precum și „un admirabil melodist și totodată un fermecător generator de culoare armonică și orchestrală”, care a demonstrat că are „ambiția de a cuceri dimensiunile sensibilului auditiv, de a cultiva și aureola tradiția prin forța prezentului”.
Ascultarea lucrării este acompaniată de live drawing cu desenatorii Cristian Prandea și Mircea Pop.
Partenerii acestui eveniment sunt Forumul Cultural Austriac, Apollo 111, Librăria Cărturești, Teatrul Național Radiofonic, Cinetic, Politehnica București, Puro&Bio, Control Club, Lente, Radio România, Zeppelin, Munteanu.
Vă reamintim faptul că intrarea este liberă, accesul fiind permis începând cu orele 19 40- 19 45.
Sursa foto și informare www.saptamanasunetului.ro, Wikipedia, http://www2.nord-literar.ro/, https://www.facebook.com/saptamanasunetului/
Sinteză oferită cu amabilitatea Maestrului Șerban Nichifor ziarului Criteriul Național













