Rata de participare la acest referendumdin Ungaria pe tema cotelor de imigranţi ar putea fi de peste 40 la sută,
Din culisele Politicii
Mulţumit micuţul şi răsfăţatul Făgădel de ispravele lui ca de exemplu : -parcul arheologic a fost transformat într-o junglă cu tranşee,
Senatorii au adoptat azi în mod tacit propunerea legislativă a deputatului liberal Daniel Stamate Budurescu prin care ziua de 9
Gabriel Oprea a trimis în cursul acestei seri de 26 Septembrie o cerere. În aceasta, controversatul fost om politic renunţă
Activiştii anti-Trump din mişcarea Avaaz au construit astăzi 23 Septembrie în centrul capitalei Germaniei, un perete de 2,5 metri înălţime,
Multe evenimente se succed cu viteză în viața publică locală și în Capitală, mișcări de stradă, alegeri, șmenozeli ale noilor
Memento După ce preşedintele Klaus Iohannis declara prin luna aprilie în cadrul unei vizite oficiale la Timişoara, că „guvernul Cioloş
După al doilea război mondial, în Franța și Marea Britanie a început o vânătoare împotriva colaboraționiștilor cu naziștii. Conform datelor
Învecinarea romantică a vechiului oraş cu marea a făcut posibil ca aici să crească multe flori şi basme, care
Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai, Tot te chinui, Tot nu ai. După ce ne-am bucurat la revoluţie
Fostul premier britanic David Cameron a anuntat azi 12 septembrie ca a decis sa renunte la functia de membru al
După mai multe ore de așteptare de la încheierea unor negocieri care păreau să ducă la o noua amanare, ministrul
NOTA DE PLATĂ A INDIFERENȚEI FAȚĂ DE O BUNĂ EDUCAȚIE ȘI IMPLICARE CIVICĂ A CETĂȚEANULUI ROMÂN Putem constata fiecare dintre
Dragoste cu sila nu se poate ! Pozitii „nervoase” ale unor formatori de opinie privitoare la unele
EXPLICAȚIA EȘECULUI PARTIDELOR POLITICE ROMÂNEȘTI ESTE UNA-RESURSA POLITICĂ UMANĂ EDUCATĂ ESTE ZERO!!! Mereu apar la televizor lideri politici care comentează










