După al doilea război mondial, în Franța și Marea Britanie a început o vânătoare împotriva colaboraționiștilor cu naziștii. Conform datelor din timpul războiului, colaboraționiștii făceau parte din cea mai detestată categorie umană, fiind în stare să vândă pe oricine pentru bani, funcții și pentru asigurarea traiului zilnic.
Odată încheiate ostilitățile militare, colaboraționiștii din vest au fost aduși în fața instanțelor. Unii au intrat în pușcărie, alții au fost executați, în funcție de faptele comise în favoarea regimului nazist.
În estul Europei, după 1944, a apărut noua formă de colaboraționism cu ocupantul străin, URSS. Oamenii mici, incapabili să realizeze ceva în viața lor prin forțele proprii, s-au pus în slujba bolșevicilor, au instituit criminalele tribunale ale poporului, au înființat Securitatea și i-au transformat în turnători pe alți oameni și mai mici.
Azi se vorbește despre colaborarea cu fosta Securitate. Avem chiar o instituție – CNSAS – care verifică toate dosarele fostei organizații de represiune politică. CNSAS dă verdicte de colaborator al fostei poliții politice.
Nu sunt de acord cu termenul de colaborator. Termenul corect este colaboraționist. Pentru că toți cei care au lucrat cu ocupanții străini și cu instituțiile impuse de ei nu pot fi catalogați decât cu termenul de colaboraționist. La fel cum au fost etichetați, după 1944, membrii guvernului de la Vichy condus de mareșalul Petain, și toți cei care au ajutat regimul nazist să se instituie în Franța ocupată în iunie 1940.
Cum la fel de corect ar fi ca să aplicăm termenul de colaboraționist și celor care își dau mâna în politică, după alegeri, cu dușmanii lor, în ciuda voinței electoratului.
Oamenii de stânga sunt colaboraționiștii dreptei, oamenii de dreapta sunt colaboraționiștii stângii, numai din dorința de a le fi bine lor și familiilor lor.
O aleasă local declara imediat după scrutinul din 5 iunie 2016 că a ales să dea curs cererii edilului șef, un independent vopsit, pentru că s-a gândit la ea și la familia ei. Corect! Așa făceau și colaboraționiștii din Franța ocupată în perioada 1940-1944: se gândea la ei și la familia lor, la binele lor, fără 
să îi mai intereseze binele comunității locale sau naționale.

Când ai posibilitatea să negociezi cu alții pentru a forma o majoritate, dar alegi să faci echipă cu cel care îți este dușman, despre care afirmi că a furat pământul familiei tale lărgite, că a schimbat ROL-uri la impozite și taxe într-o localitate, că a contribuit la demiterea soțului tău dintr-o societate comercială puternică din domeniul utilităților și serviciilor publice, doar pentru a-ți fi ție bine și familiei tale restrânse, se numește COLABORAȚIONISM.

Iar de colaboraționism nu a fost iertat nimeni de-a lungul istoriei.
Sursa foto : http://google.com
Redacția ziarului Criteriul Național mulțumește domnului Hristo Botev pentru excelentul material oferit în exclusivitate!
