19 septembrie 2016 va rămâne consemnată drept lunea neagră a Parlamentului României. O zi care a debutat furtunos în capitală, a continuat la fel de furtunos în Parlament și s-a încheiat rușinos pentru clasa politică a României.
Cu toții speram că ploaia care a venit peste țara noastră în aceste zile ne va mai spăla de bubele, mucegaiul și noroiul despre care vorbea Tudor Arghezi. Din păcate, ploaia care a venit le-a redescoperit pe toate cele rele.
Dacian Julien Cioloș, șeful Guvernului, a venit în Parlament, la solicitarea stângii politice, pentru a prezenta un raport la aproape 10 luni de la preluarea frâielor țării. Plin de bun simț și fără superioritatea pe care o afișează alți ardeleni – vezi cazurile Boc, Dâncu, Rus – Cioloș a făcut o radiografie aproape perfectă a economiei și societății românești.
Fără să aibă în față un discurs scris sau notițe după care să se ghideze, fostul Comisar European pentru Agricultură le-a arătat parlamentarilor români ce înseamnă trecerea prin școala de la Bruxelles. Discurs la obiect, fără emfază, fără elucubrații patriotarde, tăios atunci când a fost cazul și concis.
Ce a urmat după a fost un circ total.
Infractorii care dau lecții
Condamnatul penal Liviu Dragnea, șeful PSD și al stângii politice din România l-a acuzat pe Cioloș de minciună, demagogie, eșec în actul de guvernare, blocarea finanțărilor europene, de faptul că sindicatele ies în stradă.

Să le luăm pe rând.
1. Șeful Guvernului este făcut mincinos, în condițiile în care nu îl acuză nimeni de la Bruxelles de minciună privind raportările economice, ba chiar într-un clasament al Comisiei Europene, România se află pe locul I în Uniune la capitolul creștere economică. În aceste condiții, cum și-a permis infractorul dovedit Liviu Dragnea, condamnat în Dosarul Referendumul și urmărit penal în dosarul Bombonica, să îl acuze pe Dacian Cioloș, un om care nu se află sub lupa organelor de anchetă, fie că vorbim despre cele naționale, fie că vorbim despre cele europene?
2. Liviu Dragnea a afirmat că Cioloș nu vorbește limba română, pe motivul că șeful Guvernului nu vorbește pe înțelesul tuturor. Din câte ne amintim, limbajul tehnocrat a fost introdus de reprezentanții stângii, încă din anii nouăzeci, când alde Roman, Brucan, Iliescu, Adrian Năstase vorbeau despre implementarea normelor și strategiilor europene, despre sinergia faptelor, despre multe chestii tehnocrate învelite în limbaj de lemn. Discursul de ieri din Parlament, susținut de Dacian Cioloș nu a cuprins acești termeni contondenți, ci s-a referit la cifre, procente, locuri de muncă și soluții. Dacă toți cei care votează PSD și stau cu ochii zgâiți la Antena 3 și România TV sunt incapabili să înțeleagă, atunci să se ducă la școală. Pentru că sunt prost instruiți și asta se vede din modul în care au votat în ultimii 26 de ani.
3. Dragnea l-a acuzat pe Cioloș că nu este patriot. Răspunsul premierului a fost genial și a arătat încă o dată că demagogia stângii politice nu are limite. A nu minți, a nu fura, a-l respecta pe cel din fața ta sunt principiile după care se ghidează șeful Guvernului și puse cap la cap arată dragostea față de semeni și, în final, dragostea față de țară. A sta toată ziua cu patriotismul în gură așa cum fac Năstase, Ponta și Dragnea, dar fără să faci nimic timp de 26 de ani ca să duci țara asta cât mai aproape de valorile europene și de nivelul de trai din Uniune arată că stânga politică pute a demagogie infectă, de latrină împuțită din fundul curții mediului rural din România.
4. În legătură cu efervescența mișcării sindicale din aceste zile, se știe foarte bine că liderii de sindicat dorm trei ani, iar în al patrulea ies în stradă pentru că este an electoral și speră că vor forța mâna Guvernului pentru acordarea de pomeni electorale. Ca să nu mai vorbim despre faptul că majoritatea liderilor sindicali este trup și suflet înregimentată în stânga politică.
Bogdan Gigină, ucis de senatorii stângii

După Dragnea, Cioloș a fost bălăcărit și de omul cu o sută de fețe, un dos penetrat și o limbă nesimțită – Călin Popescu Tăriceanu. Un decrepit, care habar nu mai are ce înseamnă liberalismul, care a trădat valorile de dreapta în favoarea celor de stânga și care a ajuns pe nedrept al doilea om în stat, prin funcția de președinte al Senatului.
Senat care, câteva ore mai târziu, prin alianța stângii puternice consolidate cu formațiunea ALDE condusă de Tăriceanu a blocat urmărirea penală a izmenarului șef Gabriel Oprea în cazul morții polițistului Bogdan Gigină lecții
Practic, cei care în plenul Parlamentului îl acuzau pe Cioloș de minciună și de lipsă de patriotism și-au dat apoi arama pe față în Senat, omorându-l și îngropându-l încă o dată pe Bogdan Gigină.
Concluzia? Alianța PSD-ALDE și cu unii de la UNPR și UDMR s-a transformat în stânga asasină. Oamenii vorbesc despre patriotism dar ucid cu sânge rece, prin vot, tot ce mișcă împotriva privilegiilor pe care și le-au tras în cei 26 de ani de falsă democrație. Patriotismul, adevărul sunt afișate de paradă, pentru prostime, pentru cei care vor vota pe 11 decembrie.
În realitate, PSD și ALDE sunt ucigașii acestui neam, iar salvarea lui Gabriel Oprea pusă la cale în Senat a demonstrat din plin că stânga politică este o stângă criminală.
Sursa foto : http://google.ro
Redacția ziarului Criteriul Național mulțumește domnului Hristo Botev pentru excelentul material oferit în exclusivitate!












