„Primarele” din cătun Zice-se că-i băiat bun, Dar bea apă dimineaţa, ’Nainte de-a-şi spăla faţa; Şi-o dă pe borş, murătură Şi pe orice acritură Greaţa gândind c-o să-i treacă… Pân’ nu dă pe gât cinzeacă, Nici că-i trece mahmureală… Soaţa-i trage săpuneală, Ce primar e el în sat Dacă umblă-ntruna
Dezvaluiri
Intermediarul… Are şi acesta o poveste. E drept, de numai 25 de ani, dar cert este că a devenit, efectiv, un fenomen. Fără el nu se publică o carte, ba chiar este recenzentul gata oricând să-ţi facă serviciul de a scrie o cronică meşteşugită, dacă nu chiar elogioasă. Certamente, a
Poftim! Altul cu compensare 100%. O să mai văd eu bani de la Casa de Asigurări la Paştele cailor. L-am aranjat. I-am strecurat şi o Melatonină. Bravos! * …Bolnavul închipuit tipic. Dacă i-aş spune că toate cele trei medicamente de pe reţeta lui sunt nişte sulfamide?… Da’ nu! Noi trebuie
Alo! Corona! Ce ne-ai făcut? Nu era vorba că din vară îţi iei jucăriile şi pleci? Se poate să calci în picioare onoarea guvernanţilor noştri, care au anunţat cu surle şi trâmbiţe că din vară o iei la sănătoasa? Să-ţi fie ruşine! O vreme ai stat pe un platou, aşa,
Abuzurile din partea bancilor sau a IFN-urilor sunt destul de comune in toata lumea, insa in anumite tari Europene exista legi stricte care reglementeaza drepturile cetatenilor. Romania nu ca ar face exceptie de la regula, insa este o tara unde anumite reguli pot fi sterse pe moment, iar atunci incep
În credinţa populară, Rusaliile reprezintă spiritele morţilor, numite în popor Iele sau zâne rele. Cuvântul Rusalii provine din latinescul „rosalia”, care simbolizează sărbatoarea trandafirilor, dar reprezintă şi fetele împăratului Rusalim, despre care se credea că aveau puteri magice şi seduceau oamenii, pedepsindu-i pe cei care nu le respectau. În credinţa
Mă nepoate, i-auz’ una. Ce-mi vine mie aşa, când cu RELAXAREA, după Starea de urgenţă care ne-a proţăpit în curţi şi în case, îmi pusăi frumuşel masca (deh, paza bună trece primejdia rea!) şi ieşi să dau o raită pin sat. Dă-mi, Veto, şi lista cu ce ai nevoie de










