Tăcerea e albă și-mi face rapoarte,
Secundele albe mă mușcă feroce,
Plafonul e lacul cu nuferi pe moarte,
Cearșaful mă arde cu albul atroce.
–
Se scutură noaptea de roiuri de stele,
Lovește și cerul cu pietre încinse,
Pe-alei din saloane, precum pe șosele
Se plimbă strigoii cu bărbile ninse.
–
Durerea se pierde prin sita din gene,
Nesomnul adoarme în gânduri mioape,
Prin ochii-mi de ceară trec zări fumigene
Uitarea de sine se ascunde sub pleoape.
…………………………………………………….
O zână se plimbă pe bolta-nstelată,
Surâde, mă cheamă să-mi cânte-n privire,
Pornesc fără teamă prin bezna tăiată
De ochii Fecioarei desprinși din iubire.
–
De umeri mă prinde, în brațe mă strânge,
Mă soarbe din raze și-mi suflă mioză,
Mi-alintă fiorul ce-mi curge prin sânge,
Pe buze-mi așterne-o petală de roză.
–
Copacii din Urse ne-aclamă frenetic,
Venit-au aproape cu tot cu pădurea,
Dar caii din nove aleagă besmetici
Și-apare călăul la braț cu securea.
–
Și taie, cresteză, cu lama-i de ură
Fâșii de lumină din visu-mi feeric
Pe frunte am ploaie și perna-mi asudă
Deschid ochii-n noape… Dureri și-ntuneric.
–
Iar el ucigașul e-aici lângă mine
Mă-ndeamnă asiduu să urc două trepte,
Un NU strigă gândul sfidând noi suspine
Eu-i spun enigmatic… Am încă proiecte.
poezie de Stefan Doroftei Doimaneanu
-
