Criteriul National

Amazon, acuzată de dezinformare „uluitoare” privind Covid-19 în SUA / Cărțile care au stârnit furia legiuitorilor de la Washington – Coronavirus

 Breaking News

​Senatoarea americană Elizabeth Warren a acuzat Amazon că vinde „dezinformare despre vaccinurile Covid-19 şi tratamente” prin algoritmi de căutare şi bestseller, relatează The Guardian. Warren și-a formulat acuzațiile după ce

Citeste articolul integral
    SpaceX lansează miercuri prima sa misiune de turism spațial. În premieră, patru civili vor ajunge pe orbita terestră și vor sta trei zile în spațiu – Spatiul

SpaceX lansează miercuri prima sa misiune de turism spațial. În premieră, patru civili vor ajunge pe orbita terestră și vor sta trei zile în spațiu – Spatiul

SpaceX, compania fondată de Elon Musk, va lansa miercuri prima sa misiune de turism spațial și cea mai ambițioasă de până acum, pentru că cei patru civili nu vor ajunge

Citeste articolul integral
    O singură tranzacție Bitcoin are o amprentă de carbon mai mare decât 100.000 de ore de videoclipuri YouTube

O singură tranzacție Bitcoin are o amprentă de carbon mai mare decât 100.000 de ore de videoclipuri YouTube

Cel mai mare argument împotriva Bitcoin pe piață este că acesta are capacitatea de a crește  factura la energie electrică, adică moneda consumă prea multă energie. Și, acum știm și

Citeste articolul integral
    Primul episcop transgender dintr-un cult creștin important vrea să lupte pentru justiție socială / Ce pronume folosește – International

Primul episcop transgender dintr-un cult creștin important vrea să lupte pentru justiție socială / Ce pronume folosește – International

Episcopul Megan Rohrer a scris istorie sâmbătă după ce a devenit prima persoană care ocupă o astfel de funcție canonică în cadrul unui cult creștin important din Statele Unite, relatează

Citeste articolul integral
    ​Business report: Cum văd primarii din România cearta pe bani de la București. 20 de tineri spun ce frici și speranțe au pentru noul an școlar. Despre cadoul primit de Gazprom. Guvernul polonez vrea să scrie pe facturi că de vină pentru scumpiri e UE – Finante – Banci

​Tazlău, Fălciu, Micăsasa sau Ojdula: Cum văd primarii din România cearta pe bani de la București ● 20 de tineri spun ce frici și speranțe au pentru noul an școlar

Citeste articolul integral

PROMO/In curand doamna Nicoleta Catalina Bozianu? In sfarsit?/Prea tarziu?!!!/ Slabe sperante/In curand vom publica episodul VII din „Motivele care au generat insuccesul electoral de la alegerile parlamentare din 2020 ale PMP/Tradari din interiorul partidului ale unor grupari care si-au luat partidul pe nume personal in schimbul primirii unor foloase necuvenite si… in interes imobiliar/Politica cu sechestrari, cu clanul lui Sadoveanu, numit si clanul Belgienilor si incalcari grave ale statutului” – Ziarul Incisiv de Prahova

Aceasta a devenit chestor de poliție la numai 35 ani și la doar 42 ani era un veritabil tânăr pensionar,

Citeste articolul integral

Novak Djokovic, învins categoric în finala US Open: Daniil Medvedev, campion după o evoluție entuziasmantă – Tenis

  Novak Djokovic, învins categoric în finala US Open: Daniil Medvedev, campion după o evoluție entuziasmantă – Tenis

După înscrierea pe site-ul HotNews.ro, poţi deschide secţiunea MyHotNews ca să completezi sau să schimbi profilul de utilizator. Atenţie! Logarea

Citeste articolul integral

Ludovic Orban: Ştiţi foarte bine cum ne apostrofează lumea pe stradă, cam ce asalt este asupra noastră, cum ni se umple frigiderul din cauza a ceea ce se întâmplă – Politic

  Ludovic Orban: Ştiţi foarte bine cum ne apostrofează lumea pe stradă, cam ce asalt este asupra noastră, cum ni se umple frigiderul din cauza a ceea ce se întâmplă – Politic

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat că liberalii sunt apostrofaţi de oameni pe stradă sau pe conturile de Facebook din

Citeste articolul integral

Este un workstation mai bun decât un PC?

Încă de la apariţia PC-urilor moderne acestea au fost adoptate imediat de către utilizatorii obişnuiţi şi de către profesionişti deopotrivă.

Citeste articolul integral

Liga Campionilor: CSM București, înfrângere dramatică în primul meci din grupa A (21-22 vs Team Esbjerg) – TeamBall

  Liga Campionilor: CSM București, înfrângere dramatică în primul meci din grupa A (21-22 vs Team Esbjerg) – TeamBall

CSM Bucureşti, campioana României la handbal feminin, a pierdut dramatic, duminică, pe terenul danezelor de la Team Esbjerg, scor 22-21,

Citeste articolul integral

Emma Răducanu, portret făcut de BBC: Crearea unei campioane / Martina Navratilova: Va câștiga mai multe Grand Slam-uri, nu poți opri un asemenea talent – Tenis

  Emma Răducanu, portret făcut de BBC: Crearea unei campioane / Martina Navratilova: Va câștiga mai multe Grand Slam-uri, nu poți opri un asemenea talent – Tenis

Emma Răducanu nu era nici măcar adolescentă când a fost nevoită să ia o decizie importantă privind viitorul ei. A

Citeste articolul integral

Festivalul de Film de la Veneţia: „L’Evenement”, de Audrey Diwan, a primit Leul de Aur / Lungmetrajul românesc „Imaculat”, cel mai bun debut / Lista completă a câştigătorilor – Showbiz

  Festivalul de Film de la Veneţia: „L’Evenement”, de Audrey Diwan, a primit Leul de Aur / Lungmetrajul românesc „Imaculat”, cel mai bun debut / Lista completă a câştigătorilor – Showbiz

Drama „L’Evenement”, regizată de cineasta franceză Audrey Diwan, a câştigat sâmbătă trofeul Leul de Aur al celei de-a 78-a ediţii

Citeste articolul integral

Cosmin Contra, victorie categorică în campionatul Arabiei Saudite: Al Ittihad vs Abha 6-1 – Fotbal

  Cosmin Contra, victorie categorică în campionatul Arabiei Saudite: Al Ittihad vs Abha 6-1 – Fotbal

​Al Ittihad, echipă antrenată de Cosmin Contra, a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 6-1, formația Abha,

Citeste articolul integral

Rusia acuză din nou SUA de ingerinţă în alegerile sale parlamentare – International

  Rusia acuză din nou SUA de ingerinţă în alegerile sale parlamentare – International

Rusia a acuzat din nou SUA de amestec în alegerile sale parlamentare, ce vor avea loc peste o săptămână, informează

Citeste articolul integral

Germania: Mii de protestatari ecologiști împotriva Salonului auto de la München: „Car is over” – International

  Germania: Mii de protestatari ecologiști împotriva Salonului auto de la München: „Car is over” – International

Mii de activiști ecologiști au manifestat sâmbătă împotriva desfășurării Salonului Auto din Germania (IAA) la München (sud), crezând că sectorul

Citeste articolul integral

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul