Criteriul National

Vizita delegației Heritage Foundation în România: Consolidarea parteneriatului strategic SUA–România

Vizita delegației Heritage Foundation în România: Consolidarea parteneriatului strategic SUA–România
septembrie 10
22:57 2025

Organizat de Alianța și RePatriot – Sprijin pentru securitate, stabilitate economică și viitor comun transatlantic.

În perioada 07.09 – 10.09.2025, o delegație a Heritage Foundation, cel mai influent think-tank american, a efectuat o vizită de trei zile în România. Delegația a fost condusă de James Carafano, Consilier Senior al Președintelui și E.W. Richardson Fellow, alături de experții Kaush Arha și Jack Spencer.

Vizita a fost organizată de Alianța împreună cu RePatriot, ca parte a unui efort coordonat de consolidare și de întărire a relațiilor bilaterale SUA–România.

Pe parcursul misiunii, delegația Heritage s-a întâlnit la nivel înalt cu reprezentanți ai autorităților române: Președintele României Nicușor Dan, Viceprim-ministrul Cătălin Predoiu, Ionuț Moșteanu (Ministrul Apărării), Bogdan Ivan (Ministrul Energiei), Alexandru Nazare (Ministrul Finanțelor), Radu Miruță (Ministrul Economiei), Oana Țoiu (Ministrul Afacerilor Externe), Mihai Jurca (Șef al Cancelariei Primului Ministru)  Dan Cîmpean (Director DNSC), Pavel Popescu (Vice-președinte ANCOM) precum și membri ai comunității de afaceri și alți experți.

Temele strategice discutate au vizat printre altele securitatea flancului estic al NATO, consolidarea independenței energetice printr-o producție mai mare și mai ieftină de energie, dezvoltarea tehnologiilor înalte cu accent pe inteligență artificială, centre de date, minerale critice și construcții navale speciale, precum și integrarea economică Nord–Sud prin Inițiativa celor Trei Mări și coordonarea la Marea Neagră, esențiale pentru mobilitatea militară și comerțul transatlantic; deschiderea către partenerii americani va amplifica aceste oportunități și va întări cooperarea și legătura dintre țările noastre.

Misiunea a fost sprijinită de către Alianța și RePatriot, prin implicarea ambasadorului Adrian Zuckerman(ret), a generalului (r) Cătălin Mihalache și a antreprenorului și liderului civic Marius Bostan.

Declarații

James Carafano, vicepreședinte Heritage Foundation:

În discuții serioase desfășurate pe parcursul celor trei zile, am ajuns la convingerea că principala prioritate a noului guvern este urmărirea stabilității financiare printr-un program multianual de reducere a cheltuielilor guvernamentale, scăderea datoriei publice și restructurarea întreprinderilor de stat neprofitabile. Acest efort lăudabil este esențial pentru a asigura încrederea în economia românească și pentru a face țara mai atractivă pentru investiții străine – condiții prealabile pentru stabilitate politică și creștere reală. Legături și mai strânse cu SUA vor arăta că România are parteneri internaționali puternici și de încredere, că demonstrează un leadership autentic în Europa și poate atrage investiții occidentale, întărind încrederea că actuala echipă de conducere poate duce țara spre prosperitate.

Pe planul securității pentru cetățenii români, România a făcut alegeri dificile și responsabile, construite pe trei piloni egali ca importanță – Uniunea Europeană, NATO și o relație bilaterală solidă cu SUA. România, sub actualul guvern, este ferm angajată pe acest drum. Sunt încrezător că acest parcurs va aduce atât mai multă securitate, cât și prosperitate.

Kaush Arha, expert Heritage:

Importanța României ca ancoră a Flancului Estic NATO este bine cunoscută. Mai puțin recunoscut, dar din ce în ce mai valoros, este rolul României ca nod critic în logistica de apărare și integrarea economică Nord–Sud (Inițiativa Celor Trei Mări) și conexiunea către Caucazul de Sud și Asia Centrală (Coridorul Mijlociu). O Mare Neagră liberă și deschisă (împreună cu dezvoltarea coridorului Dunării) joacă un rol crucial în avansarea ambelor proiecte. În plus, România poate fi un partener strategic esențial în domenii precum minerale critice, extracție și procesare de resurse, război cu drone, infrastructură portuară și rutieră, digital, servicii de procesare a uraniului, construcția de spărgătoare de gheață și alte capabilități de apărare și securitate, precum și în dezvoltarea energiei nucleare comerciale. În final, România va fi o platformă vitală pentru reconstrucția Ucrainei – instrumentală pentru obiectivul SUA de a avea o Ucraină liberă, independentă, capabilă să se apere și să prospere.

Marius Bostan, lider RePatriot:

The Heritage Foundation este think-tank-ul conservator cel mai important din Statele Unite, iar experții săi au competențe remarcabile. Colaborarea strânsă dintre RePatriot, Alianța și Heritage Foundation este un efort comun menit să întărească parteneriatul strategic dintre România și SUA, iar această vizită va fi urmată de alte întâlniri în SUA și în România. Vreau să mulțumesc delegației The Heritage Foundation pentru efortul depus în identificarea celor mai bune soluții pentru îmbunătățirea relațiilor bilaterale, în beneficiul cetățenilor români și americani, precum și pentru preocuparea și urmărirea atentă a situației din Republica Moldova.

Amb. Adrian Zuckerman(ret), Președintele Alianța:

România este un aliat de nădejde al Statelor Unite și un pilon esențial al securității Europei. Prin astfel de misiuni, demonstrăm că prietenia și parteneriatul nostru sunt vii și orientate spre viitor. Relația transatlantică trebuie consolidată nu doar în plan militar, ci și economic, tehnologic și cultural. Cetățenii români merită securitate, prosperitate și o Românie puternic ancorată în valorile occidentale.

Concluzie

Vizita delegației Heritage a consolidat angajamentul pentru o relație strategică SUA–România mai profundă, bazată pe valori comune, securitate, stabilitate economică și o viziune comună pentru viitor. Următorul pas va fi evenimentul bilateral major organizat de Alianța la Washington, în 11–12 decembrie, care va aduce împreună lideri politici, de afaceri și din societatea civilă pentru a duce parteneriatul la un nivel superior. De asemenea la Summitul Repatriot din 2-5 octombrie români din SUA și toată lumea vor întări legătura cu țara și vor afirma crezul și determinarea lor pentru construirea unui viitor prosper și sigur al României.

The Heritage Foundation este cel mai influent think-tank din Statele Unite, cu o capacitate unică de a modela politicile publice americane prin expertiza sa recunoscută, rețeaua extinsă de influență în Congres și în administrațiile republicane, și prin rolul său central în formularea strategiilor naționale de securitate, economie și energie.

Despre Alianța

Alianța este o organizație de prietenie și cooperare transatlantică, din care fac parte foști ambasadori americani în România și persoane care promovează parteneriatul strategic SUA–România prin dialog politic, schimburi economice și consolidarea legăturilor culturale și educaționale.

Despre RePatriot

RePatriot, inițiativă a Romanian Business Leaders, conectează diaspora românească cu țara-mamă, oferind oportunități de investiții, networking și implicare civică, cu scopul de a sprijini dezvoltarea României prin aportul resurselor și talentelor globale ale românilor de pretutindeni.

Despre autor

b2bseo

b2bseo

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul