Orchestra Filarmonicii Regale din Liverpool, dirijată de Vasily Petrenko a avut în program de la ora 19 30, la Sala Palatului lucrări de Respighi, Glazunov şi Rahmaninov. Solist a fost violonistul Alexandru Tomescu!
Această orchestră este cea de a doua ca vechime în U.K şi una dintre cele mai longevive. Înfiinţată în 1830, a cunoscut o serie de personalităţi , invitaţi cu renume precum Mendelssohn, Clara Schumann, Bruch, Halle şi Cowen., iar printre interpreţi pe Paderewski, Melba Kreisler, Furtwangler etc The Gramphone Magayine elogiază înregistrările acestei orchestre care au fost răsplătite cu mai multe premii Grammy. Actualul dirijor este tânărul Vasily Petrenko
Primul opus a fost poemul simfonic Fântânile Romei aparţinând compozitorului italian de secol XX Ottorino Respighi.
Conceput în patru părţi, acest poem ilustreazî o plimbare virtuală a celor patru celebre fântâni din Capitala Eternă, Roma.
Coloritul extrem de plîcut, de rafinat şi totodată luxuriant al instrumentelor de suflat din lemn, secondate de grupul instrumentelor de percuţie cât şi de streich , cu exotica celestă au avut acel caracter plăcut, surprinzător şi proaspăt în a exprima primul edificiu din punct de vedere muzical.
Prima dintre ele va fi aceea a fîntânei din Valla Giulia.
Semnalul cornului va avea rol de trecere spre una din secţiunile ce evocă cea mai cunoscută fântână din Roma,Fontana di Trevi. O lume efervescentă va prinde viaţa şi asemenea unor imagini fotografice se vor rula din punct de vedere sonor.
Instrumentele de alamă vor domina fondul sonor al acestui episod al acestui poem. Grandoarea se va stinge treptat, moment în care va apărea proiectată sonor imaginea Fântâna Villei Medici.
Într o atmosferă idilică cu tentă fantastică, materialul sonor va conţine o multitudine de efecte aparţinând trianglului, celestei cât şi dialogul extrem de rafinat, întrepătrunderea şi preluarea dialogurilor vocilor viorilor prime ţi solou rile flautului, clarinetului şi oboiului.
Se va crea cu acea forţă evocatoare imaginea palpabilă a unei lăsări a serii în care vântul foşneşte frunzele copacilor Poemul se va termina în nuanţe fine, aproape insesiyabile.
A urmat Concertul în la minor pentru vioară şi orchestră de Alexandr Glazunov. Solist a fost titratul solist Alexandru Tomescu.Firul preponderent liric al viorii soliste nu este pus în contrast cu orchestra, iar virtuozitatea evită clişeele, păstrând mereu clară linia melodică.
Având o siguranţă tehnică deosebită şi beneficiind de sunetul viorii Stradivarius, pretaţia violonistului Alexandru Tomescu a avut o expresivitate moderată , dublată de acel aplomb necesar.
Glazunov reuşeşte astfel în acest concert o sinteză între limbajul muzical naţional, influenţat de motive populare cât şi rigoarea armoniă occidentală.După secţiunea cadenţei extrem de dificilă, secţiunea finală va apela la folclorul rusesc în configurarea unei teme dansante, ăntr o notă festivistă.
Totuşi, execuţia şi concepţia acestui concert a fost una de excepţie. Alexandru Tomescu şi a etalat prin calităţilr expresive cât şi pe cele tehnice într un echilibru foarte bine proporţional. Orchestra condusă de tânărul şi talentatul dirijor Petrenko a susţinut sonor demersul solistic într o strălucitoare şi emoţionantă stare psiho emoţională.
Bis ul ofeit de artist a fost Lăutarul de George Enescu din suita Impresii din copilărie aparţinând lui George Enescu! Bis ul a avut darul de a fi un omagiu adus personalităţii acestui deschizător de drumuri, a celui mai mare compozitor român al secolului al XX !lea
După pauză, celebra orchestră engleză a prezentat prima simfonie de Serghei Rahmaninov, în rîe minor.
Prima parte Allegro ma non troppo Partea a II a Allegro animato Partea a III a Larghetto Partea a IV a Allegro con fuoco
Sursa foto : www.liverpoolphil.com
There are no comments at the moment, do you want to add one?
Write a comment