Situaţie fără echivoc şi fără sens la vârful politicii autohtone!
Preşedintele Klaus Iohannis este într-o situaţie unică pentru un şef de stat ce face parte din Uniunea Europeană. Deşi au trecut aproape şapte luni de la instalarea sa la Cotroceni, domnia sa nu a reuşit să rezolve o situaţie ce pare fără rezolvare la o privire „de ochi”…oarecum superficială.
Totul s-ar datora „obiceiurilor”, „tradiţiilor” trans-partinice ale actului de „coabitare” dintre formaţiuni cu ideologii opuse: Dreapta vs Stânga ce dau acestui caz o aură de nedisimulat mister.
Deoarece situarea geo-politică a României reprezintă o miză cu adevărat importantă în actualul context socio-politic internaţional, problema este privită cu o anumită condescenţă de către celelalte state europene.
Interesele , resursele, posibilităţile de exprimare ale „vocii”, ale diplomaţiei româneşti se formează într-o perioadă de post-criză globală.
Deoarece surpriza alegerilor din luna Noiembrie, pe fondul emoţional al multiplelor deficienţe de organizare , de exprimare a acestui drept fundamental din partea fostei administraţii păstorite de PSD cu complicitatea liberală -a avut aceste urmări arhi-cunoscute de către popor.
Votul diasporei cât şi înfrângerea unui sistem prăfuit a fost întregită de imaginea unui candidat ce a avut impertinenţa de a nu se declara „vinovat” de acest eşec, de acest vot de blam la care nu s-a aşteptat!
Mai mult decât cele enumerate până în acest moment, a schimbat abordarea extrem de arogantă cu una mai umană, imediat după alegeri.
Iar algoritmul , hazardul şi anumite jocuri de interese ale sferei politice l-au „retrogradat” propulsându-l în demnitatea de premier.
Acesta a susţinut ideea că ar fi găsit CHIAR… soluţia „salvatoare”.
După atâtea luni de aşteptare, preşedintele ar cam fi nevoit să treacă la fapte, la acele promisiuni -” România lucrului bine făcut”, printre care amintesc ca nevoi imperative -acea reducere a numărului de parlamentari, a reducerii şi stopării definitive a proiectului de lege ce a fost rapid votat ieri (referitor la pensiile enorme ce le doresc „aleşii” în raport cu nivelul salarial actual) ca să aibe forţa de a transmite UN MESAJ CLAR, DIRECT şi transpus a fi unul tranşant : NIMIC NU E IMPOSIBIL!
NOTA BENE
Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.
Redacţia ziarului Criteriul Naţional
Sursa foto: Criteriul.ro












There are no comments at the moment, do you want to add one?
Write a comment