Criteriul National

International

    Rusia a amenințat România din cauza sistemului antirachetă

Rusia a amenințat România din cauza sistemului antirachetă

Rusia a transmis recent o ameninţare directă la adresa securităţii României.Astfel, Rusia se arată  „extrem de preocupată” de instalarea sistemelor antibalistice NATO în România şi Polonia. Acestea sunt interzise prin Tratatul

Citeste articolul

Întâlnirea G5 de la Hanovra -desfășurare și reacții

Întâlnirea G5 de la Hanovra a avut loc între preşedintele SUA Barack Obama, cancelarul german Angela Merkel, prim-ministrul Marii Britanii, David Cameron, prim-ministrul italian, Matteo Renzi şi preşedintele Franţei Francois Hollande

Citeste articolul
    EVENIMENT! Ziua Romei a fost sărbătorită cu fast în „Cetatea Eternă!”

EVENIMENT! Ziua Romei a fost sărbătorită cu fast în „Cetatea Eternă!”

Azi  25 aprilie s-a sarbatorit  Ziua Romei !   Puțini știu că azi în Italia se sărbătoresc 2763 de ani de la înființarea Romei. Însă trebuie să recunoaștem faptul că

Citeste articolul
    POLITICĂ EXTERNĂ!Vizita preşedintelui american în spaţiul UE şi intenţia Statelor Unite ale Americii de a impulsiona negocierile pentru un acord comercial transatlantic SUA – UE!

POLITICĂ EXTERNĂ!Vizita preşedintelui american în spaţiul UE şi intenţia Statelor Unite ale Americii de a impulsiona negocierile pentru un acord comercial transatlantic SUA – UE!

     Vizita preşedintelui american în spaţiul UE şi intenţia Statelor Unite ale Americii de a impulsiona negocierile pentru un acord comercial transatlantic SUA – UE! Negocierile între Comisia Europeană

Citeste articolul
    DIPLOMAȚIE! Vizele pentru SUA nu vor fi ridicate mai înainte de 2017!

DIPLOMAȚIE! Vizele pentru SUA nu vor fi ridicate mai înainte de 2017!

Românii care vor dori să călătorească în SUA nu trebuie să se aştepte la ridicarea vizelor mai devreme de anul 2017! Această declaație vine din partea ambasadorului SUA în România,

Citeste articolul

ÎMBUCURĂTOR! Salah Abdeslam, unul dintre suspecții bănuiți de actele teroriste a fost inculpat pentru tentativă de omor!

  ÎMBUCURĂTOR! Salah Abdeslam, unul dintre suspecții bănuiți de actele teroriste a fost inculpat pentru tentativă de omor!

Salah Abdeslam unicul suspect bănuit de acte teroriste în atentatele din noiembrie 2015 de la Paris a fost inculpat azi

Citeste articolul

INEDIT! Statul norvegian a fost condamnat pentru tratament „inuman” în cazul teroristului Anders Breivik!

  INEDIT! Statul norvegian a fost condamnat pentru tratament „inuman” în cazul teroristului Anders Breivik!

Teroristul Anders Breivik a câștigat procesul împotriva statului norvegian pentru tratamente „inumane și degradante” care i-ar fi fost aplicate în

Citeste articolul

INCREDIBIL! Rusia amenință cu riposte pe măsură datorat tratamentului ostil din partea SUA!

  INCREDIBIL! Rusia amenință cu riposte pe măsură datorat tratamentului ostil din partea SUA!

Federaţia Rusă a declarat că va riposta oricăror încercări ale Statelor Unite de a folosi „forţa militară”, avertizează Administraţia de

Citeste articolul

O reuniune extraordinară NATO – Rusia la Bruxelles !

  O reuniune extraordinară  NATO – Rusia la Bruxelles !

 O reuniune extraordinară  NATO – Rusia la Bruxelles         Reuniunea NATO – Rusia are loc chiar în acest moment

Citeste articolul

SUPOZIŢIE INCREDIBILĂ! Serviciile secrete din Italia avertizează de posibilii terorişti deghizaţi care ar putea lansa atacuri pe plajele din Europa!

  SUPOZIŢIE INCREDIBILĂ! Serviciile secrete din Italia avertizează de posibilii terorişti deghizaţi care ar putea lansa atacuri pe plajele din Europa!

Teroristii din organizaţia Statul Islamic ar putea lansa atacuri direct de  pe plajele din Europa. Vizate ar fi în special

Citeste articolul

ALERTA! Un cutremur de 7.0 grade pe scara Richter a avut loc în Japonia!

  ALERTA! Un cutremur de 7.0 grade pe scara Richter a avut loc în Japonia!

Un cutremur cu magnitudinea de moment de 7,0 grade pe scara Richter a avut loc în cursul nopţii de vineri

Citeste articolul

OFICIAL! Bilanțul victimelor atentatului din Bruxelles a fost comunicat!

  OFICIAL! Bilanțul victimelor atentatului din Bruxelles a fost comunicat!

 Potrivit celui mai recent bilanț comunicat luni de autoritățile belgiene în atentatele din 22 martie de la Bruxelles s-au soldat

Citeste articolul

EVENIMENT! Procurorii belgieni l-au pus sub acuzare pe Faycal Cheffou dimpreună cu alţi doi complici, inculpaţi pentru terorism !

  EVENIMENT! Procurorii belgieni l-au pus sub acuzare pe Faycal Cheffou dimpreună cu alţi doi complici, inculpaţi pentru terorism !

Procurorii belgieni au inculpat astăzi trei bărbaţi pentru activităţi teroriste. Printre aceştia se află şi suspectul care a fugit de

Citeste articolul

REMARCABIL! Scrisoare deschisă conducerii României!

  REMARCABIL! Scrisoare deschisă conducerii României!

Bruxelles, 23/03/2016 Vă scriu această scrisoare deschisă la o zi dupa atentatele care au însângerat capitala Belgiei din perspectiva unui

Citeste articolul

TRAGEDIE!Bruxelles a resimțit sceptrul terorismului !

  TRAGEDIE!Bruxelles a resimțit sceptrul terorismului !

  Așa intitulatul Stat Islamic şi-a asumat responsabilitatea pentru atacurile de la Bruxelles, prin intermediul agenţiei Amaq.Teroriştii au afirmat că au

Citeste articolul

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul