Grupul petrolier rusesc Lukoil a anunțat în cursul acestei zile că a descoperit un zăcământ cu o cantitate semnificativă de gaze în Marea Neagră, care ar acoperi consumul României pe 3 ani.
Anuţul a fost efectuat de către vicepreşedintele Lukoil-domnul Vladimir Nekrasov, în cursul unei întâlniri cu ministrul Energiei, Victor Grigorescu. Datele au fost obţinute în urma unei evaluări preliminare, care arată că rezervele de gaze evidenţiate până în prezent depăşesc cantitatea de 32 miliarde de metri cubi.
Mai precis ar fi vorba despre perimetrul Trident care a fost concesionat de grupul rus într-un consorţiu cu Romgaz şi americanii de la PanAtlantic.Aşa cum este firesc,cercetările din zona Trident vor continua atât prin lucrări de explorare seismică în baza contractului de concesiune existent, cât şi prin noi sondări dar şi forări realizate cu sonda de prospecţiuni, a susţinut oficialul rus Nekrasov.
Ministrul Victor Grigorescu a prezentat acţiunile întreprinse de Ministerul Energiei pe linia reactualizării Strategiei energetice a României și a subliniat atenţia pe care o acordă evaluării resurselor energetic, în care un rol important îl pot avea posibilele rezerve de hidrocarburi din Marea Neagră.
Dacă rezervele sunt confirmate, acestea ar acoperi integral consumul actual al României timp de trei ani. În plus, zăcământul descoperit de consorţiul condus de Lukoil ar fi al doilea ca mărime din sectorul românesc al Mării Negre.
Sursa foto : www.evz.ro
Redacţia ziarului Criteriul Naţional











