Criteriul National

INCREDIBIL! Detalii şocante privind ancheta pentru ucidere din culpă în cazul poliţistului Bogdan Gigină !

octombrie 25
13:55 2015

Parchetul Tribunalului Bucureşti face cercetări pentru ucidere din culpă în cazul poliţistului Bogdan Gigină şi a cerut Ministerului Afacerilor Interne, Poliţiei Capitalei şi Poliţiei Române informaţii despre coloana oficială a ministrului Gabriel Oprea din ziua accidentului, primind deocamdată doar „parţial” informaţiile solicitate, se arată intr-un comunicat al Parchetului, remis duminică.

bogdan-gigina-politist-mort-accident-bucuresti1

„Până în prezent au fost efectuate cercetarea la faţa locului, autopsia medico-legală şi au fost ridicate imaginile înregistrate de camerele de supraveghere în vederea reconstituirii traseului coloanei oficiale din care făcea parte poliţistul decedat. Totodată, au fost audiate persoane care aveau cunoştinţă despre împrejurările concrete în care s-a produs incidentul, respectiv poliţiştii din coloană şi cei aflaţi în intersecţie, muncitorii care efectuau lucrările de reparaţii, precum şi alţi martori oculari aflaţi în zonă”, precizeaza Parchetul, in comunicatul citat.

Reprezentantii Parchetului Capitalei arata ca „Pentru lămurirea tuturor împrejurărilor cauzei au fost solicitate Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti actele normative interne care reglementează cadrul general de constituire a coloanelor oficiale, actele interne emise cu privire la coloana oficială din care făcea parte lucrătorul de poliţie decedat, precum şi date cu privire la componenţa coloanei la momentul incidentului. Până în prezent ne-au fost furnizate parţial informaţiile solicitate.”

De asemenea, „A fost solicitată şi documentaţia privind efectuarea lucrărilor de reparaţie de la locul producerii evenimentului (actele de autorizare, contractele încheiate, procedurile de executare a lucrării, inclusiv elementele de semnalizare şi siguranţă specifice). Au fost solicitate datele stocate cu privire la comunicaţiile interne ale poliţiştilor implicaţi în deplasarea coloanei”, informeaza Parchetul.

Politistul Bogdan Gigina, care facea parte din coloana oficiala a vicepremierului Gabriel Oprea, a murit marti seara, dupa ce a cazut cu motocicleta intr-o groapa sapata pe Strada Stirbei Voda din Bucuresti.

Sursa foto www.hotweek.ro

Articole similare

0 Comments

No Comments Yet!

There are no comments at the moment, do you want to add one?

Write a comment

Only registered users can comment.

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul