Jo-Wilfried Tsonga (35 ATP) a fost la același nivel cu Rafael Nadal doar în primul set, unul decis la tie-break în favoarea spaniolului. Francezul a rămas însă fără reurse, iar
Breaking News
Vlad Voiculescu a reacționat la rândul său, într-o postare pe Facebook, față de comunicatul difuzat de Primăria Capitalei ce respinge acuzațiile sale potrivit cărora primarul Gabriela Firea a cerut ca
Preşedintele PNL, premierul desemnat Ludovic Orban, a afirmat vineri că, dacă nu s-ar fi amânat Brexitul, „guvernul PSD ar fi lăsat toţi cetăţenii britanici în aer”, pentru că nu a
Rusia a declarat vineri că nu a mai rămas suficient timp pentru ca Moscova şi Washington să negocieze un nou tratat privind controlul armelor nucleare pentru a înlocui la termen
Simona Halep a tras concluziile după eliminarea de la Turneul campioanelor, declarând că este mândră de modul în care s-a descurat în cele trei meciuri, în ciuda faptului că nu
”Mașina de tocat vise” staționează, de peste 20 de ani, pe faleza brațului Borcea. Este o sculpură controversată din fier,
Scriu aceste rânduri din solidaritate cu jurnalistul William Totok, corespondent RFI România și cu care am fost coleg la Comisia
Startup-urile IT din întreaga lume, inclusiv din România, cu afaceri pe tehnologii destinate domeniului imobiliar (proptech), se pot înscrie online
Simona Halep și Karolina Pliskova au oferit la Turneul Campioanelor un meci cu multe răsturnări de situație, un adevărat „rollercoaster”,
Zeci de persoane, care s-au recomandat ca avocați, medici și fețe bisericești, s-au dus luni, 28 octombrie, la Ministerul Comunicațiiilor
Ana Bogdan (136 WTA), cap de serie numărul 6, s-a calificat în semifinalele turneului ITF de la Nantes (Franţa), dotat
În Italia există o rețea care poate strânge pe lună, la negru, câteva sute de mii de euro. La umbra
Liderul PNL, desemnat candidat de prim-ministru, este pândit de mai multe riscuri. Dintre care în mod cert unul și-l asumă
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, a declarat vineri că suma totală alocată pentru alegerile prezidenţiale din acest an este
Românii din diaspora vor avea la dispoziție, la primul tur al alegerilor prezidențiale, peste 800 de secții de votare. Votul










