Ideea Regelui Carol I: Transformarea unei mlaștini cu țânțari, într-o zonă de promenadă
Costel Tudor: ”În 1890, Regele Carol face o deplasare la Cernavoda, pentru a inaugura podul de peste Dunăre, realizat de inginerul Anghel Saligny. La întoarcere, vizitează Călarașiul – în speranța că lucrurile din port se mișcau mult mai bine (Regele era nemulțumit de felul în care se desfășura navigația în zonă). Timp de două zile, Majestatea Sa face plimbări în zonă și descoperă un fost curs al bratului Borcea – un loc mlăștinos, cu țânțari, care îl deranjează și îl neliniștește, în același timp, pe rege. După discuții cu primarul și cu alte autorități de la acea vreme, Regele Carol I le sugerează să transforme acest loc într-o zonă de promenadă, un parc care să îi bucure pe cei din zonă. Peste 13 ani de la această vizită, autoritățile se hotărăsc să transforme acest loc sălbatic într-un parc, iar fondurile alocate erau, la acea vreme, de 40.000 de lei.
După mai mulți ani, Regele Carol I revine la Călărași, chiar în port, să vadă dacă recomandările lui au prins contur și a fost plăcut impresinat de felul în care arăta parcul – construit în doar un an de zile. În aceeași perioadă, în zonă se ridicau alte două clădiri construite după planurile inginerului Anghel Saligni : Căpitănia Portului Călărași (realizată în doi ani) și Gara Fluvială – de unde aveau să plece spre Cadrilater, în perioada interbelică, suite înregi de intelectuali români, cu misiuni de culturalizare și românizare a teritoriului de dincolo de Dunăre”.
”Domnule director, sper că elevii dumitale au progresat în ceea ce privește cunoașterea limbii franceze !”
Costel Tudor: ”Într-una din vizitele sale făcute la Dunăre, regele Carol I a dorit să participe la o oră de limba franceză. Majestatea Sa era un bun vorbitor de limbă franceză, dar nu toți elevii erau la nivelul așteptat de rege. Probabil, mulți nu s-au descurcat din cauza emoțiilor, nu în fiecare zi vine un rege să asiste la ore…Când s-a reîntors în zonă, în timpul altei vizite pe care a făcut-o la Chiciu (în apropierea orașului Călărași), regele a fost întâmpinat de directorul liceului, Ghe. V. Constantinescu. ”Domnule director, sper că elevii dumitale au progresat în ceea ce privește cunoașterea limbii franceze!” – a spus Regele Carol I. Întâmplarea aceasta a fost povestit chiar de directorul institutiei, într-o primă monografie pe care a publicat-o în 1910, la puțin timp după vizita Majestății Sale. De altfel, regele a iubit această zonă, iar de numele său de leagă un alt lucru important: decizia de a decolmata brațul Borcea și de a face posibilă navigarea. Statistica din anul 1938 arată că din portul de la Călărași plecau zilnic 36 de tone de grâu, cu destinația Austria și Germania. Nu întâmplător, tot în acea perioadă a funcționat Bursa de cereale și mărfuri, unde se stabileau prețul grâului pentru întreaga Românie.
Securișții, speriați de o pufoaică uitată într-un vagon plin cu grâu
Costel Tudor: ”Sunt foarte multe întâmplări care au avut loc, de-a lungul timpului, în port. Una dintre Unul dintre muncitorii din port, care se numea Gheorghe Spirescu, și-a uitat pufoaica într-un vagon plin cu grâu, care urma să ajungă în Uniunea Sovietică, în contul despăgubirilor de război. Muncitorul și-a dat seama că îi lipsește pufoaica abia după ce vagonul fusese sigilat, dar nimeni din jur nu mai avea curajul să îl deschidă. Propaganda comunistă de la momentul respectiv făcea mare tam-tam pe ajutoarele frățești pe care poporul român le primea din partea Uniunii Sovietice. Peste aproximativ trei luni de zile, au sosit și alte vagoane în gara de la Călărași. Într-unul dintre vagoane, după ce a fost desfăcut, s-a găsit o pufoaică – cea care a creat mari emoții celor de la Securitate. Până la urmă, și-au dat seama că este vorba despre pufoaica muncitorului Gheorghe Spirescu. Documentul fusese clasat între timp, nu trebuia cercetat pentru a nu se afla un adevăr istoric. Această întâmplare dovedește, de fapt, cum s-au purtat sovieticii cu românii, și nu numai cu ei”.
La intrarea în parc sunt ruinele Portului Călărași – construit după planurile lui Saligny
Costel Tudor: ”Clădirile au ajuns, astazi, ruine Chiar la aproape de intrarea în parc se află ruinele primei gări de personal, inaugurată în 1886. Clădirea a găzduit, ultima oară, un post de poliție. Alături de această ruină se află o altă clădire aflată în paragină – fosta vamă. Și tot în acest loc a funcționat Bursa de cereale și mărfuri, unde veneau țăranii cu căruțele pline cu cereale, pe care le vindeau samsarilor – aceștia le încărcau, pe șlepuri și, apoi, le exportau. Activitatea portuară a fost vie până prin anii 80. Clădirea unde au ajuns elitele României, transformată în depozit de sare. Acest lucru i-a accentuat degradarea Pe aleile Parcului Central din Călărași au mers, de-a lungul timpului, nume importante ale istoriei și culturii românești: I. L Caragiale, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Nicolae Iorga, Ionel Teodoreau, Mircea Eliade – care veneau deseori la Teatrul Comunal. Clădirea era, la acea vreme, una impresionantă. A fost construită după planurile inginerului Pelianu, iar lucrările au durat mai puțin de un an. La inaugurare, Teatrul Cultural era o clădire frumoasă și impunătoare, cu patru turnuri pe colțuri, cu un bufet impresionant unde ajungeau personalitațile orașului care veneau aici să bea cafea sau o bere de la Casele celebre ale Bucureștiului, inclusiv de la Capșa. De-a lungul timpului, clădirea a fost afectată de mai multe evenimente: a fost incendiată înainte de Primul Război Mondial, a fost afectată și de cutremurul din noiembrie 1940, iar după Revoluție a fost preluată de anumiți afaceriști care au transformat clădirea într-un depozit de sare. Totuși, există depus un proiect prin care această clădire să fie reabilitată și refăcută, așa cum era la inagurare, în 1904 și să aibă o destinație culturală”
Crucea celor 51 de nume – un loc de pelerinaj in centrul parcului
Costel Tudor: ”În Parcul din Călărași există o cruce, unde orice trecător poate citi cu ușurință, 51 de nume. Sunt numele marinarilor de pe șalupa ”Teleorman”, care și-au pierdut viața într-un naufragiu pe Dunăre, produs în octombrie 1912. Pe vas erau, în total 101 marinari, care au plecat din Portul Călărași pentru a ajunge la Ostrov. Din păcate, vremea prielnică și o manevră greșită a celui care conducea vasul a provocat scufundarea. Crucea este opera sculptorului Gheorghe Boboc, iar locul unde e amplasată a devenit un loc de pelerinaj și pietate pentru cei care ajung în zonă”.
”Mașina de tocat vise” – un monument din oțelul rămas de la Combinatului Siderurgic Călărași
Costel Tudor: ”Cea care atrage atenția în parc este ” Mașina de tocat vise”. Mulți s-au intrebat ce ascunde aceasta metafora: visele spulberate ale celor care credeau în soarta Combinatului Siderurgic, sau visele celor din 1989 care sperau într-o viață mai bună. Mai ales tinerii își puneau aceste întrebări. Mulți dintre ei vin la monument , pun bani și spun dorințe, cu speranța că visele lor se vor împlini. Orașul Călărași are 8 monumente din oțel. Toate au fost create în vara anului 1998, când a fost organizată o tabără de sculptură, la care artiștii au folosit ca material de lucru metal de la fostul Combinat Siderutgic. Fiecare creație a primit nume sugestive: ”Mama lup”, ”Vehiculând speranțe”, ”Flux”, ”Ecvestră”, ”A nu fi este stare eternă”, ”Carele Zeilor”. Cea mai cunoscută este ”Mașina de tocat vise” – realizată de Ionel Cojocariu și este amplasată chiar pe faleza parcului.
