Regele Filip al VI-lea al Spaniei a declarat că regiunea Catalonia ”este şi va continua să fie” teritoriul statului spaniol. Conform BBC News, guvernul spaniol a anunţat că va declanşa sâmbătă articolul 155 din Consituţia spaniolă ce prevede suspendarea autonomiei politice a regiunii catalane, după ce liderul catalan Carles Puigdemont a precizat că Parlamentul regional al Cataloniei ar urma să voteze declaraţia de independenţă.
In cea de-a doua sa intervenţie în cadrul crizei de secesiune a Cataloniei, monarhul Spaniei Filip al VI-lea a declarat că Guvernul catalan cauzează un conflict şi Spania va rezolva problema cu ajutorul instituţiilor sale democrate.
Suveranul spaniol s-a arătat convins că instituțiile democratice „legitime” ale Spaniei vor rezolva, în spiritul Constituției, „intenția inacceptabilă de secesiune” a autorităților regiunii Catalonia.
„Nu vrem să renunțăm la ceea ce am construit împreună”, a spus el într-un discurs încărcat de emoție, subliniind progresele țării care a reușit să depășească „greșelile trecutului”, referindu-se voalat la dictatura lui Francesco Franco (1939-1975).”Spania secolului XXI, din care Catalonia este și va fi o parte esențială, trebuie să se bazeze pe o serie loială și solidară de eforturi, sentimente, afecțiune și proiecte”, a afirmat Felipe al VI-lea, adăugând că țara are „mândria legitimă de a aparține marii realități democratice care este Europa”.
„Spania trebuie să facă faţă unei tentative inaceptabile de separare a unei părţi din teritoriul său naţional şi va rezolva această criză prin intermediul instituţiilor sale democratice legitime, respectând Constituţia noastră şi respectând valorile şi principiile democraţiei parlamentare, în care am trăit timp de 39 de ani”, a transmis regele Filip al VI-lea.
Premierul spaniol Mariano Rajoy va convoca astăzi 21 Octombrie guvernul într-o şedinţă extraordinară, la finalul căreia vor fi anunţate măsurile prin care Madridul va prelua controlul Cataloniei.
„Nu poate fi un teritoriu în care guvernul regional să nu respecte legea, pentru că, dacă executivul încalcă legea, cum poate să le ceară cetăţenilor s-o respecte?”, a declarat Mariano Rajoy.
Liderul Cataloniei a ameninţat că va declara independenţa regiunii faţă de Spania, iar Madridul face planuri să impună autoritatea directă.Conform opoziţiei, ce susţine poziţia Guvernului central împotriva independenţei catalane, planurile ar include organizarea unor alegeri în Catalonia în luna ianuarie.
Potrivit agenției EFE, premierul spaniol nu a confirmat, totuși, că s-ar fi pus de acord cu Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE) pentru aplicarea acestui articol cu obiectivul convocării de alegeri regionale în Catalonia, așa cum anunțase o responsabilă a socialiștilor, Carmen Calvo.
O analiz ă foarte bună, obiectivă aici :
Sursa foto : http://www.exclusivnews.ro/
Sinteza acestui material a fost oferită de către Prof.Dr.Daniel Mihai, redactor-șef al platformei media Criteriul Național











