Un contract de credit are o ciudățenie pe care nimeni nu o citește cu voce tare la semnare. Suma datorată este scrisă în lei, iar leul nu se obligă prin nicio clauză să cumpere peste zece ani ce cumpără astăzi. Din golul acesta dintre cifra de pe hârtie și coșul de la magazin se naște una dintre cele mai vechi redistribuiri de avere din economie.
Inflația îl ajută pe cel care are datorii pentru că suma de rambursat rămâne fixă în lei, în timp ce prețurile și, de regulă, veniturile cresc, așa că datoria cântărește tot mai puțin. Creditorul primește înapoi aceiași lei, care cumpără mai puțin. Avantajul apare doar când dobânda nu a apucat să țină pasul cu scumpirile.
Ce se micșorează, de fapt, când cresc prețurile?
Datoria rămâne aceeași în lei atunci când cresc prețurile, iar ce se micșorează este puterea de cumpărare a fiecărui leu din ea. Economiștii despart valoarea nominală, adică cifra din contract, de valoarea reală, adică bunurile și serviciile pe care le poți lua cu acea cifră. Un credit și un depozit sunt, amândouă, promisiuni fixate în valoare nominală.
Cine îți datorează 100.000 de lei îți datorează tot 100.000 de lei după un an în care prețurile au urcat cu 10%. Numai că suma cumpără atunci cât cumpărau 90.909 lei la data împrumutului. Diferența de aproximativ 9.100 de lei nu apare în niciun extras de cont și nu a fost transferată de nimeni, dar a trecut de la creditor la datornic.
Eu aș spune-o mai apăsat decât manualele. Datornicul are de înapoiat o putere de cumpărare mai mică decât cea primită, fără să fi încasat vreun leu în plus. John Maynard Keynes scria încă din 1923, în A Tract on Monetary Reform, că scăderea valorii banilor redistribuie averea în paguba investitorului și în folosul omului de afaceri care are de plătit sume fixe.
Dobânda reală, cifra care arată cine câștigă
Dobânda reală este dobânda din contract din care scoți rata inflației și arată cât plătește datornicul în putere de cumpărare. Calculul exact se face prin împărțire: unu plus dobânda, împărțit la unu plus rata inflației, minus unu. La valori mici, scăderea simplă a celor două procente dă un rezultat apropiat.
Potrivit Institutului Național de Statistică, rata medie a modificării prețurilor de consum în cele 12 luni încheiate în august 2026 a fost de 9,5%. Un credit cu dobândă fixă de 5%, adică neschimbată pe perioada stabilită în contract, a avut, raportat la această cifră, o dobândă reală de aproximativ minus 4,1%. Datornicul a plătit dobândă lună de lună și tot a înapoiat mai puțină putere de cumpărare decât a primit.
Aceeași socoteală, făcută din scaunul creditorului, arată pierderea. Un depozit cu 6% pe an, luat aici doar ca exemplu de calcul, a adus în același interval o dobândă reală de aproximativ minus 3,2%, deși soldul afișat în aplicația băncii a crescut.
Cine este cel care a împrumutat, banca sau deponentul?
Creditorul din această poveste este rareori banca și aproape întotdeauna omul care și-a pus banii deoparte. Banca stă la mijloc, ia bani de la deponenți ca să îi dea mai departe și trăiește din diferența dintre cele două dobânzi. Când prețurile urcă, ea își poate scumpi creditele noi și pe cele cu dobândă variabilă, adică recalculată periodic după un indice. Deponentul rămâne cu o creanță, un drept de a primi înapoi o sumă fixă în lei.
Aici mă despart de felul în care se povestește de obicei subiectul, cu banca în rolul păgubitului. Cel care pierde este deponentul sau omul care a cumpărat obligațiuni, titluri prin care împrumuți un stat sau o firmă. Banca pierde doar pe creditele vechi cu dobândă fixă mică, atâtea câte are în portofoliu.
Economiștii Matthias Doepke și Martin Schneider au descris mecanismul într-un studiu publicat în 2006 de National Bureau of Economic Research. Episoadele de inflație neanticipată, adică mai mare decât cea așteptată la semnarea contractelor, reduc, scriu ei, valoarea reală a creanțelor nominale și mută avere de la creditori la datornici. Autorii observă că datornicii sunt, în medie, mai tineri decât creditorii. Eu citesc asta ca pe un transfer care, în multe familii, merge de la părinții cu depozite către copiii cu ipotecă.
Datornicul câștigă doar dacă venitul lui ține pasul cu prețurile
Datornicul simte ușurarea numai în măsura în care salariul lui nominal, adică suma din contractul de muncă, crește odată cu prețurile. Să luăm o rată de 2.000 de lei și un salariu net de 6.000 de lei, deci o treime din venit. Dacă salariul urcă cu 10%, la 6.600 de lei, rata coboară la 30,3% din venit fără ca banca să fi schimbat ceva.
Dacă salariul rămâne la 6.000 de lei și prețurile cresc cu 10%, rata ocupă tot o treime. Cei 4.000 de lei rămași după plata ei acoperă cumpărăturile pentru care ajungeau 3.636 de lei cu un an înainte. În acest al doilea caz inflația l-a sărăcit pe datornic, deși datoria lui reală a scăzut.
Banca Națională a României nota în comunicatul din 8 octombrie 2026 că dinamica anuală a salariului brut nominal rămâne la un nivel scăzut din perspectivă istorică. Datele Institutului Național de Statistică arată că în august 2026 serviciile erau cu 11,28% mai scumpe decât cu un an înainte, iar chiriile cu 39,7%.
De ce contează dacă inflația a fost anticipată sau nu?
Inflația îl avantajează pe datornic numai atunci când este mai mare decât cea pe care creditorul a pus-o deja în dobândă. Orice dobândă conține o primă pentru scumpirile așteptate. Dacă banca se așteaptă la o inflație de 6%, cere o dobândă care acoperă acest procent plus câștigul ei, iar datornicul nu mai primește niciun cadou.
Redistribuirea vine din surpriză. Cine a luat un credit cu dobândă fixă mică într-o perioadă liniștită și a prins apoi un val de scumpiri a câștigat diferența dintre inflația așteptată la semnare și cea care a venit.
În România fereastra aceasta este îngustă. În ofertele de credit ipotecar din toamna lui 2026 trecute în revistă de Revista Biz, dobânda era fixă, la cele mai multe bănci, doar în primii trei ani, iar după o asemenea perioadă creditele trec de regulă la o dobândă variabilă. Dobânda variabilă în lei se calculează pornind de la IRCC, indicele de referință pentru creditele consumatorilor, care este media dobânzilor la care băncile se împrumută între ele.
Valoarea IRCC aplicată de la 1 octombrie 2026 este de 5,57%, potrivit datelor BNR, și a fost calculată pe tranzacțiile din lunile aprilie, mai și iunie. Mișcările din piață ajung în rate cu un decalaj de aproximativ șase luni, în ambele sensuri. Dobânda de politică monetară, adică prețul de referință al banilor stabilit de banca centrală, a fost menținută la 6,50% pe an în ședința din 8 octombrie 2026.
Statul, cel mai mare datornic din economie
Statul este datornicul care are cel mai mult de câștigat dintr-o inflație neașteptată, fiindcă datoria lui în moneda națională se raportează la un produs intern brut (PIB) care crește odată cu prețurile. Potrivit Ministerului Finanțelor, datoria administrației publice era în mai 2026 de 1.194 de miliarde de lei, adică 61,4% din PIB. Din această sumă, 529,45 miliarde erau în lei, 537,35 miliarde în euro și 124,29 miliarde în dolari, în echivalent lei.
Inflația din România roade, prin urmare, doar partea în lei, adică aproximativ 44% din total. Pentru rest, lucrurile pot merge în sens invers. BNR consemna în comunicatul din octombrie o creștere abruptă a cursului leu/euro la finele lui septembrie, iar un leu mai slab face ca datoria în valută să cântărească mai mult.
Carmen Reinhart și Belen Sbrancia au calculat, într-un studiu publicat în 2011 de National Bureau of Economic Research, cât a contat acest mecanism după al Doilea Război Mondial. Statele Unite și Marea Britanie și-au lichidat prin dobânzi reale negative, între 1945 și 1980, datorie echivalentă în medie cu 3 până la 4% din PIB pe an. Autoarele numesc represiune financiară combinația de dobânzi ținute jos prin reglementare și inflație constantă.
Creditorii statului sunt, la capătul lanțului, tot oameni cu economii, fie că au cumpărat direct titluri de stat, adică împrumuturi acordate statului, fie că le dețin prin fondul de pensii. Cine vrea imaginea completă, cu TVA-ul care urcă odată cu prețurile și cu indexarea pensiilor și a salariilor bugetare, care apasă pe cheltuieli, o găsește în materialul despre inflația și bugetul statului, analizate pe AfacereaZilei.ro.
Ce au arătat anii nouăzeci în România
Anii nouăzeci au fost în România demonstrația la scară mare a acestui transfer. Seria Băncii Mondiale, construită pe date ale Fondului Monetar Internațional, arată o inflație anuală a prețurilor de consum de 230,6% în 1991, 211,2% în 1992 și 255,2% în 1993, urmată de un nou vârf de 154,8% în 1997. Înmulțite, primele trei cifre înseamnă prețuri de aproximativ 36 de ori mai mari în trei ani.
O datorie fixă în lei contractată în 1990 ajungea astfel, în termeni reali, sub 3% din valoarea inițială. Decretul-lege nr. 61/1990 le-a permis chiriașilor să cumpere locuințele construite din fondurile statului, cu plata integrală sau în rate. AfacereaZilei.ro, publicație online românească de afaceri și economie, amintea într-un material din august 2026 de ratele ajunse aproape derizorii ale datornicilor din acel deceniu.
De partea cealaltă au stat deponenții, ale căror economii în lei strânse în deceniile anterioare și-au pierdut aproape toată puterea de cumpărare. Denominarea de la 1 iulie 2005, când 10.000 de lei vechi au devenit un leu nou, a fost încheierea contabilă a acelei perioade. Cred că neîncrederea multor familii în economisirea în lei pornește de acolo.
Când se întoarce roata împotriva datornicului?
Avantajul datornicului dispare în momentul în care dobânda lui ajunge peste rata inflației. Cu IRCC la 5,57% și o marjă a băncii de 2,5 puncte procentuale, adică procentul fix adăugat peste indice, luată aici ca exemplu, dobânda variabilă ajunge la 8,07%. Raportată la rata anuală de 6,17% anunțată de Institutul Național de Statistică pentru august 2026, dobânda reală este pozitivă, de aproximativ 1,8%.
Cu două luni înainte, în iunie, rata anuală era de 10,42%, iar aceeași dobândă ieșea negativă în termeni reali, cu aproximativ 2,1%. Dezinflația, adică încetinirea creșterii prețurilor, îl prinde pe datornic cu dobânzi rămase sus și cu salarii care nu mai urcă la fel de repede. BNR anticipează totuși o traiectorie ascendentă a ratei anuale până la finele lui 2026, pe fondul scumpirii combustibililor și energiei și al evoluției cursului.
Cazul extrem este deflația, scăderea generală a prețurilor, în care datoria fixă devine tot mai grea pe măsură ce veniturile scad. Economistul american Irving Fisher a descris spirala aceasta în 1933, în plină Mare Criză, sub numele de deflație prin datorie. Creditele în euro urmează altă logică, pentru că inflația din România nu le erodează, iar un leu depreciat le scumpește pentru cine câștigă în lei.
Cum îți dai seama de ce parte a redistribuirii te afli
Poziția ta în această redistribuire se vede dacă pui pe aceeași foaie tot ce ai de primit și tot ce ai de dat în sume fixe în lei. Mulți oameni sunt în același timp creditori și datornici, cu un depozit la o bancă și o rată la alta. Contează soldul dintre cele două și dobânda fiecăruia, comparată cu rata inflației.
Pentru credit, caută în contract cât timp este fixă dobânda și de ce indice se leagă după aceea, iar pentru economii compară dobânda cu rata anuală publicată lunar de Institutul Național de Statistică. Rămâne întrebarea despre venit, adică dacă salariul tău a crescut în ultimele 12 luni cel puțin cât prețurile.
Dacă răspunsul la ultima întrebare este negativ, ești de partea celor care pierd chiar și cu un credit cu dobândă fixă. Următoarea ședință de politică monetară a BNR, în care se decide nivelul dobânzii de politică monetară, este programată pentru 12 noiembrie 2026.
Întrebări frecvente
Scade inflația suma pe care o am de rambursat la bancă?
Inflația lasă neschimbată suma din contract. Soldul creditului scade doar prin ratele plătite, iar ce se reduce este puterea de cumpărare a banilor pe care îi mai ai de dat înapoi.
Merită să iau un credit doar pentru că inflația este mare?
Un credit luat ca pariu pe inflație este riscant, pentru că băncile includ scumpirile așteptate în dobânda creditelor noi. Câștigul apare numai dacă inflația viitoare depășește ce a fost anticipat la semnare și dacă venitul tău crește odată cu prețurile. Părerea mea este că un credit se ia pentru un lucru de care ai nevoie și pe care îl poți plăti, iar inflația rămâne un posibil bonus.
Ce se întâmplă cu un credit în euro când crește inflația din România?
Un credit în euro nu este erodat de inflația din România, pentru că datoria este exprimată în altă monedă. Dacă inflația internă mai mare duce la deprecierea leului, rata în lei crește pentru cine este plătit în lei.
Pierd bani dacă am împrumutat pe cineva fără dobândă?
Un împrumut fără dobândă pierde putere de cumpărare în ritmul inflației. La o inflație de 10% pe an, 10.000 de lei primiți înapoi după un an cumpără cât cumpărau 9.091 lei la data împrumutului.
Ce este IRCC și de ce reacționează cu întârziere?
IRCC este indicele de referință pentru creditele consumatorilor, folosit la calculul dobânzilor variabile în lei. Valoarea aplicată într-un trimestru se calculează din dobânzile interbancare de cu două trimestre înainte, așa că schimbările din piață ajung în rate după aproximativ șase luni.
Mai are sens rambursarea anticipată într-un an cu inflație mare?
Rambursarea anticipată are sens atunci când dobânda creditului este mai mare decât ce poți obține în siguranță cu aceiași bani. La un credit cu dobândă fixă aflată sub rata inflației, graba de a rambursa aduce un câștig financiar mic. La unul cu dobândă variabilă ridicată, fiecare leu plătit în avans reduce un cost real.
