Astazi,in data de 21 iunie, de la ora 19.38 este momentul solstiţiului de vară, când longitudinea astronomică a Soarelui este de 90° şi marchează începutul verii astronomice, la această dată fiind cea mai lungă zi şi cea mai scurtă noapte a anului.
Conform Observatorului Astronomic “Amiral Vasile Urseanu”, pe 21 iunie, Pământul execută atât o mişcare anuală de revoluţie în jurul Soarelui, cât şi o miscare diurnă de rotaţie în jurul axei polilor tereştri. Axa polilor păstrează (în prima aproximaţie) o poziţie fixă în spaţiu, ea fiind înclinată pe planul orbitei Pământului (numit planul eclipticii) cu 66° 33′.
Datorită acestui fenomen, cele două emisfere terestre sunt iluminate de Soare inegal în decurs de un an, fapt ce generează la latitudinile medii inegalitatea zilelor şi a nopţilor, precum şi succesiunea anotimpurilor.
Acest moment marchează începutul verii astronomice, la acestă dată fiind cea mai lungă zi şi cea mai scurtă noapte a anului. Numele de solstiţiu vine de la faptul că, în data respectivă, are loc schimbarea gradientului mişcării Soarelui în raport cu declinaţiile acestuia. Crepusculul are cea mai lungă durată din an, iar în cazul unor latitudini ridicate, crepusculul se prelungeşte toată noaptea.
Locuitorii respectivelor regiuni sunt, astfel, martorii „nopţilor albe“.
Denumirea de solstiţiu provine din limba latină şi înseamnă „soarele oprit“, iar evenimentul care ar loc în fiecare an a provocat numeroase mituri şi superstiţii, de-a lungul timpului. În credinţa populară se spune că solstiţiul de vară este favorabil unor magii puternice, care îşi pot pune amprenta pozitivă asupra unor schimbări în dragoste, prosperitate sau sănătate. Energia solstiţiului de vară este considerată a fi o energie a pasiunii, vitalităţii, creativităţii şi belşugului. Solstiţiul de vară era în vechime şi un prilej de găsire şi folosire a apei magice. Îmbăierea în lacuri sau râuri avea un efect curativ, dar constituia şi un ritual de renaştere. În unele regiuni, spălatul cu roua adunată în ajunul solstiţiului reprezenta o practică magică de frumuseţe, iar în altele, îmbăierea în apa cu ierburi din noaptea solstiţiului reprezenta o cură de refacere a sănătăţii şi vigorii.
Sursa foto : www.mirceahodarnau.ro
There are no comments at the moment, do you want to add one?
Write a comment