Cel mai viral mesaj din august 2020 de pe platforma Twitter este Oamenii au nevoie acum doar de încăperi luxuriante, cu podele din lemn masiv, piese de artă și canapele verzi din catifea. Iar acesta anunță decăderea minimalismului și renașterea unui maximalism care ne ancorează în starea de bine.
Una dintre teoreticienele maximalismului, Diana Budds, spune despre minimalism că e greu de suportat, pentru că locuințele minimaliste nu dau niciun semn de viață. Iar în toiul unei pandemii care durează de mai bine de un an, avem nevoie de viață în casele noastre. Cu rădăcini în începuturile lui 1900, maximalismul vine ca un manual al mai multului: mai multă culoare, mai multă vibrație, mai multă viață. Iar cu un astfel de manual, reușim să dăm tonul în casele noastre, transformându-le cu adevărat în povești.
2021 e anul în care sintagma fiecare casă are o poveste a murit, iar ce i-a luat locul este fiecare casă este o poveste. Indiferent dacă vorbim de living, bucătărie, birou sau amenajare curte, maximalismul vine ca un stil potrivit oricărei încăperi suficient de bold încât să-i reziste. În maximalism, fiecare piesă e gata să defileze – fiecare dulap, carte, covor, draperie sau operă de artă are personalitate de sine stătătoare și arată ca și cum e gata să defileze în fața întregii lumi. Ancorat în expresivitate și în franțuzescul je ne sais quoi, maximalismul e despre a avea mai mult și despre a simți mai mult, dar și mai bine.
Sfârșitul minimalismului
Adorat de oameni din întreaga lume, minimalismul suferă o decădere acerbă în perioada pandemică; în minimalism, deții mai puțin, ceea ce înseamnă că ai mai mult spațiu de gândit, iar asta nu e mereu un lucru bun – pereții goi, albul dominant, lipsa oricărui semn de viață le dă voie gândurilor tale mai puțin bune să iasă la joacă. Lipsa unor ancore care să îți mențină mintea ocupată duce la întrebări existențiale care ne accentuează tristețea – în pandemie, minimalismul ne face deprimați. Golul din casă egalează un gol interior, iar într-o perioadă în care suntem epuizați și deprimați, avem nevoie de mai mult de atât, așa că more is more.
Arta mai multului
“Maximalism înseamnă libertate, adică libertatea de a mixa elemente sau texturi contrastante, culori puternice, de a introduce în decor obiecte personale și de a le expune într-un mod creativ pentru a crea emoție. Persoanele care aleg un astfel de stil refuză să se încadreze în tiparele impuse, deoarece mai presus de orice iubesc să se simtă liberi. Stilul maximalist împărtășește o temă comună cu stilul boho: excesul perfect echilibrat.”
– Octav Roman, arhitect studio de design Creativ Interior
Neconvențional, atipic, caracterizat de lux și abundență, maximalismul cucerește prin bogăția detaliului și a culorii, fiind un stil cu personalitate de sine stătătoare. Caracterizat de grandoare, decorațiuni ample, contraste, forme opulente și accente vibrante, maximalismul generează confort și stare de bine, pentru că apare ca o barieră de protecție – într-o lume incertă și gri, să fii protejat în propria casă e un lux necesar.
Reguli sau absența lor
Minimalismul e fundamentat pe reguli – albul dominant, mobilierul simplu, liniile clare. La polul opus, maximalismul le distruge – neașteptatul e singura coordonată de care maximaliștii țin cont. Orice obiect care te face să te simți într-un anume fel e mai mult decât binevenit într-un spațiu maximalist. Cum amenajezi un living maximalist? Sau cum amenajezi o bucatarie open space în stil maximalist, care e rețeta? În câteva cuvinte, în maximalism, nimic, niciodată nu e suficient – mereu e loc de mai bine. De mai mult – mai multă culoare, mai multe cărți, mai mult mobilier opulent. Culorile țipătoare și abundența în decor și detalii transformă maximalismul într-un stil creativ și visător, care transformă spațiul într-unul confortabil întocmai prin arta mai multului.
Un stil curajos, caracterizat de abundență, maximalismul vine ca o ancoră necesară într-un an pandemic – pereții albi și lipsa decorațiunilor nu mai trasează coordonatele într-un an în care suntem goi pe interior.
Departe de cei dragi, deconectați de la normalitatea din trecut, less is more nu mai e un principiu după care să ne ghidăm. Dacă până acum trăiam mai bine cu mai puțin, o pandemie ne-a făcut să recunoaștem că avem nevoie de mai mult: mai multă culoare, mai multe decorațiuni și mai multe texturi, ca să fim mai bine.
More is always more, pentru că un spațiu bogat e un spațiu care ne protejează și care nu dă voie gândurilor deprimante să iasă la joacă. Iar când vine vorba de design interior post-pandemic, arta mai multului vine ca un lux necesar pentru stare de bine desăvârșită.










