Dezbaterea publică a fost organizată de cotidianul ZIUA de Constanța. Această acțiune a avut legătură cu Alegerile locale și a fost susținută în sala „Remus Opreanu“ de către Instituţia Prefectului – Judeţului Constanţa.
Prezentarea Legii 334/2006 privind finanțarea activităților partidelor politice și a campaniilor electorale a fost moderată de către doamna jurnalist Lavinia Siclitaru, iar invitații au fost reprezentantul AEP domnul Andi Mihalache și domnul subprefect Ersun Anefi.
Reprezentantul Autorității Electorale Permanente (AEP) coordonatorul filialei Sud-Est, domnul Andi Mihalache a dat citire tuturor paragrafelor legii cât și a temelor de interes public referitoare la apropiatele alegeri locale din luna iunie a acestui an.
După cum se cunoaște, Guvernul a adoptat normele de aplicare a legii privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, cu scopul declarat de a asigura o cât mai bună transparență cât și un control al banilor pe care îi iau la dispoziție partidele și candidații.
Cu această ocazie,prin vocea reprezentantului AEP (Autorității Electorale Permanente), Guvernul dorește să destructureze rețelele de finanțare din banii negri,acei bani care se întorceau către sponsori în contracte din bani publici, oferite cu dedicație de către politicieni.
În aceeastă dezbatere s-au fixat și totdată s-au amintit faptul că partidele, alianțele și candidații independenți vor fi obligați să prezinte dovezi a unor conturi bancare ” deschise în mod expres pentru campaniile electorale”. Toate aceste conturi vor fi înregistrate și luate în considerație și de către AEP, instituția care va supraveghea și controla absolut toate operațiunile financiare.
După cum s-a amintit,plata cheltuielilor electorale va putea fi efectuată numai prin virament bancar, din conturile bancare deschise la nivel central sau județean.De asemenea, toate aceste operațiuni financiare se vor realiza prin mandatarii financiari ai partidelor, stabilindu-se o sumă maximă pe care orice candidat o poate cheltui în campanie, indiferent de tipul de alegeri.
De exemplu, plafonul maxim de cheltuieli pentru un candidat al Primăriei Constanța va însemna cuantificarea a 50 de salarii de bază minime brute, aproximativ 52500 lei sau 12000 de euro.Din această sumă se pot cheltui cel mult 50% pentru broșuri, pliante și alte materiale printabile, 40 % pentru propaganda electorală în mass -media, radio și Tv, 30% pentru propaganda în mediul online și 20% pentru afișe.
De asemenea, donațiile prin SMS vor fi interzise, iar donațiile online sunt posibile doar la nivel teoretic.
Totodată s-au stabilit (oarecum vag) atribuțiile mass-media în timpul campaniei electorale, cu tipurile de obligații, responsabilități și sancțiuni.De asemenea au fost amintite modalitățile prin care acestea se pot încheia pe baza unor contracte de promovare a candidatului aflat (sau nu) într-o funcție publică.
Modalitatea de punere în aplicare a acestora cât și considerațiile privind normele metodologice de aplicare a legii au fost citite și întru câtva explicate.
Campania electorală va debuta din data de 6 mai 2016, iar Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale interzice competitorilor politici să utilizeze bannere, mesh-uri, panouri publicitare, steaguri publicitare, calcane, ecrane publicitare, indicatoare publicitare direcţionale, structuri de publicitate autoportante, publicitate luminoasă, publicitate pe vehicule.
În perioadele dintre campaniile electorale, partidele politice pot să-și facă promovare politică prin orice mijloc permis de legile care reglementează domeniul publicității.
În ceea ce privește locurile în care sunt expuse bannere și alte materiale publicitare aparținând partidelor politice sau presupușilor candidați independenți la alegerile locale, responsabilitatea aprobărilor pentru amplasarea acestora pe spațiul public aparține autorităților publice locale, conform Legii nr. 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate.Autoritățile administrației publice locale sunt singurele în măsură să răspundă sesizărilor privind amplasarea materialelor de publicitate politică pe spațiul public.
https://www.facebook.com/daniel.mihai.3785/videos/10206039731740365/
https://www.facebook.com/daniel.mihai.3785/videos/10206039949785816/
https://www.facebook.com/daniel.mihai.3785/videos/10206040068268778/
Prof. Dr. Daniel Mihai, C.N.A Regina Maria Constanța, redactor șef al ziarului Criteriul Național
Sursa foto www.horion.ro,











