Acesta a dat exemplul celor 500 de fabrici de pâine care au primit bani și care vor fi supuse unei evaluări – numărul de angajați, producția, declarându-se convins că în unele cazuri afacerile au fost supraevaluate, pentru a obține banii. Rezultatele controlului vor fi prezentate la începutul anului viitor, în ianuarie, a spus ministrul.
Virgil Popescu a declarat recent că a găsit, când a preluat ministerul, „zero buget”, „facturi neplătite” şi „afaceri care se vând pe OLX”.
„De fapt programul de ‘succes’ Start Up Nation – by Radu Ștefan Oprea – PSD l-am găsit, când am ajuns la minister, secătuit: zero buget, zero credite de angajament, afaceri ce se vând pe OLX și facturi neplătite”, a spus Virgil Popescu.
La ediția a doua a Start-up Nation, sesiune aflată în stadiu de contractare până la data de 15 noiembrie 2019, s-au înscris un număr total de 33.514 aplicanți. Până la data de 13 noiembrie 2019, au fost semnate, la nivel național, 9.737 de contracte de finanțare.










