Guvernul României şi-a dat derogare ca să poată minţi Parlamentul fără risc penal. Premierul şi ministrul de Finanţe vor scăpa în acest an de răspunderea că bugetul trebuie să fie
Constanta
Profanatorii sacrului Boboteaza sau Botezul Domnului adună în fiecare an sute de mii de enoriaşi în faţa bisericilor, care se năpustesc unii asupra altora pentru a pune mâna pe o
Suntem oameni ocupati. Nu avem timp macar sa ne tragem sufletul . Nu ne putem opri decat cu riscul sa fim lasati pe dinafara. Mai bine sa fiu asa de
Masa rotundă internațională intitulată Marea Neagră – un lac geopolitic al lebedelor? Lebede albe și negre la linia orizontului va avea loc
Milioane,milioane… Cine mai are timp sa vada si sa inteleaga semnificatia unor cuvinte de baza folosite de oamenii obisnuiti, indeosebi
Toată lumea ştie că de luni bune fermierii din România se lupta cu Pesta Porcină Africană (PPA), o boală care
„Regulamentul de parcări prevede pentru locuinţe colective un număr minim de locuri de parcare şi, credeţi-mă, nu se autorizează nimic
daca isi inchipuie cineva ca razia de ieri noapte la care au participat 100 de politisti este pur intamplatoare, sau
Medika TV, prima televiziune naţională cu tematică medicală, a început emisia și va fi recepţionată de clienţii operatorilor Telekom, AKTA,










