Criteriul National

Motto „Ficţiunea este obligată să se limiteze la posibilităţi. Adevarul, nu. ” Mark Twain

Acest episod se doreste ca un fel de „raspuns „, unul dosebit de aspru, de vehement dar si pertinent vis a vis de toate neajunsurile si problemele care persista si ingreuneaza Sistemul Educational!

Sa nu va speriati sau sa va ganditi ca as avea personal  „polite” de platit, insa mascarada generalizata in care doar „varfurile” Sistemului dicteaza si ne influenteaza m-au determinat sa ajung, cu ajutorul Lui Dumnezeu si interesul manifestat de Dumneavoastra ce mi-l acordati la cel de-al douazecisiunulea episod…Si, credeti-ma pe cuvant ca nu-mi propusesem la debut asa ceva!

Insa, la fel cum se-ntampla mai mereu in viata nu trebuie sa contestati faptul că nici cei mai buni profesori sau părinţi ai lor nu-i înţeleg pe de-antregul pe cei mici , deoarece copiii aceştia au învăţat să îşi ascundă inteligenţa sau să accepte, cu lehamite, lentoarea şcolilor noastre…Chiar au învăţat să îşi potolească avântul ca să se alinieze la ritmurile şi energia cognitivă a tuturor adulţilor educatori.

Iar „oamenii Sistemului” credeti ca stau impasibili la o asemenea „amenintare”?

Nici pe departe…DE ochii impresionarii opiniei publice,reflexul majoritar printre profesorii români este acela de „temperare” a spiritelor, până la amorţirea oricărei mici întrebări.

Eh, si acum stimabililor ia sa vă chestionez pe toţi oare  de ce jumătate din copiii noştri eşuează la examenele naţionale? Nu cumva nu este eşecul lor? Nu cumva avem indirect si noi „ceva” la aceasta „performanta”? Nu cumva  am reuşit să impingem, sa forţăm toate uşile înguste ale modurilor noastre de operare prin aceasta „politica” defectuoasa, pe care insa inca o credem… „de succes”?

Nu mai e cazul ca sa va-ntristez si sa va amintesc faptul ca e pur şi simplu revoltator cat si  păcat de câtă energie umană se iroseşte în interiorul modelului actual, câţi muguri se opresc din evoluţie pentru că nu i-a adiat nicio clipă şansa unei mentalităţi puţin mai aerisite.

Si va propun sa nu mai privim spre acest prafuit stil de a face educaţie, cu multe pretenţii de superioritate ale adulţilor, de nerecunoaştere a naturii copiilor şi a nevoilor viitoare, cu atata „veneratie”!

În timp ce alte popoare îşi reduc  programele, dărâmă mituri asemenea pereţilor dintre clase, coboară barierele între discipline, noi încă aliniem inginereşte, cu creta, definiţii lungi, laborioase, segmentate în paşi mărunţi, anevoioşi, în iluzia infamă că asta dezvoltă sau înseamnă cunoaştere. Irosim de trei ori mai mult timp pentru lucruri care se intuiesc acum, dintr-o privire, în mediul online sau al tehnologiilor imediate.

Ne petrecem enorm de mult timp şi investim energie umană în redescoperirea chibritului. Ba, mai mult! Conform unei „traditii” avem justificarea ca le trasnsmitem  lor experienta unor generatii ce nu se mai pliaza pe realitatea. Le povestim copiilor, în clase, lucruri pe care au învăţat deja să şi le digere singuri şi spontan. Brusc am făcut un cap de linie din fiecare adevăr şi o gară moartă din fiecare capitol. Oare de ce ma veti lua la intrebari?

Pai, nu observati ca nu ştim să ducem informaţia mai departe de ea însăşi, să îi găsim utilitatea, să o transformăm, să o aşezăm ca prelungire a intereselor noastre?

Până acum două decenii, rămânerile noastre în urmă erau, cel puţin, justificate istoric. Decalajul nostru de astăzi – unul de mentalitate, în primul rând – nu se mai explică.

Da stimabililor! Treziti-va! Este cazul! Daca veti ajunge la concluzia ca sunteti depasiti de situatie, va implor sa va gasiti in altceva…”vocatia” si sa ne lasati in pace! Ne-ati „fericit” destul atata amar de timp!

Constientizati faptul ca nu detineti „adevaruri supreme” si noi nu suntem „proprietatea” sau „cobaii” dumneavoastra….

Si inca ceva! Toi trăim la un click distanţă de cele mai spectaculoase lecţii, de modelele virtuale  cat si de cele REALE , pe care din lasitate si ignoranta nu aveti curajul sa ne mai spuneti decat telegrafic …

Sursa foto :cieuropeana.wordpress.com