Cu siguranţă că aţi auzit sau aţi observat pe unii care au capacitatea de a reproduce un ritm sau au acea abilitate de a urmări ritmul şi de a face mişcări sincronizate în funcţie de o anumită secvenţă de “zgomote” mai mult sau mai puţin simetrice. Dar totuşi v-aţi întrebat vreodată cum anume a evoluat ritmul din punct de vedere muzical?
Voi pleca de la afirmaţia că muzica a apărut ca fiind de la început melodie, şi anume ,,o vorbire cântată” folosită de primii oameni, Adam şi Eva, şi urmaşii lor. Desigur nu pot aduce dovezi ştiinţifice şi arheologice de necontestat, deoarece ne aflăm totuşi pe tărâmul credinţei, ci doar deducţii rezultate din alte domenii conexe.
Totuși, până și titratul compozitor german R. Wagner a aderat la această părere: ,,…ipoteza că primul limbaj al oamenilor trebuie să fi avut o mare asemănare cu cântecul n-ar trebui probabil să pară caraghioasă.”
Iar, din moment ce mergem pe această ipoteză, putem să dezvoltăm ideile și să ajungem la anumite repere. Ca de exemplu, ritmul ființează prin simpla sa existenţă, fiind menit să ne completeze vieţile. Influenţa sa majoră asupra oamenilor este des simţită, atât pe plan fizic, cât şi pe plan psihic. Sunt convins că fiecare dintre noi poate defini termenul de „ritm” într-un mod unic, deoarece percepţia noastră este diferită în legatură cu orice aspect al universului înconjurător. Conjuncturile distincte prin care trecem şi stilul cotidian sunt elementele cheie ce împart consumatorii de muzică pe genuri.
De aceea, suntem deseori mai tentați să alegem un cântec în care ne regăsim părţile semnificative ale sufletului nostru, decât un cântec ce prezintă opusul a ceea ce simţim sau a ceea ce suntem de fapt, în esență.
Ritmul este motorul viziibil și sensibil ce activează centrii nervoși, stimulează benefic corpul și mai ales imaginația. Ritmul ne influenţează gândirea şi comportamentul în diferite moduri. Traiul nostru este conectat cu ritmul și cadența lui, lăsându-ne posibilitatea de a ne identifica în vasta paletă de genuri existente.
Iar, din punct de vedere psihologic și chiar psiho-somatic, ritmul demonstrează că suntem fiinţe ce există prin intermediul muzicii. Ritmul este elementul cel mai puternic şi are efecte imediate deoarece poate activa şi stimula corpul fiecăruia, indiferent de structură psihică, conformație, grad de perceptibilitate, făcând să crească activitatea cardiacă, temeperatura corporală sau dimpotrivă, le poate calma.
Viaţa noastră, a fiecăruia posedă ritmuri diferite extrem de complexe care sunt rezultate din alternanţa de emoţii şi sentimente. Toate aceste stări sunt extrem de sensibile la muzică şi ritmul său. În momentul în care ascultaţi de pildă, sunet de tobe, puteţi să experimentaţi pe propria voastră piele şi inimă, puterea ritmului.
Iar, pe finalș vreau să revin la ideea de la debut.De la întemeierea lumii, Ziditorul a dăruit omului posibilitatea de a se exprima, de a articula un limbaj, rezultând un limbaj, o verbalizare a cuvântului fiind muzica încadrată de un anume ritm.
Dar, există și o dimensiune a muzicii pe care mulți esteți și cercetători nu vor s-o admită…în joaca lor din punct de vedere acustic. Fără a da impresia că aș avea de comentat , pot să contest anumite lucruri și așa zisew experimente legate de această componentă- ritmul.
Ca de exemplu, din principiu consider că ritmul și tempo-ul sunt ingredientele cu cel mai mare impact din muzică. Oamenii de știință motivează ceea ce interpreții sau publicul experimentează deoarece ”de la undele electrice ale creierului și până la bătăile inimii… noi nu suntem decât o masă de cicluri ritmice puse unele peste altele. Ca ființe vii, suntem organizați în mod evident ca să generăm ritm și ca să răspundem la fenomenele ritmice”. ( Kay K. Shelemay, șeful catedrei de muzică, univ. Harvard. ”Muzica se află în genele noastre”)
Însă, există și un ritm ”armonic” ce cuprinde pulsațiile între 60 și 120 pe minut. Pe deasupra, el păstrează accentul metric într-o succesiune regulată (nesincopată) . Când însă ritmul depășește aceste limite, sau când succesiunea metrică a accentului este bulversată de sincope, ritmul devine ”dizarmonic” și nociv. Pe lângă alte efecte rele, el dezechilibrează simetria celor două emisfere cerebrale și produce o stare de alertă în corp, cu scăderea performanțelor intelectuale și fizice. Iar când bătaia ritmului depășește și pragul confortabil al intensității (până la 70-80 decibeli), atunci declanșează stări nebănuit de negative de la nesiguranță și angoasă, până la tetanie, convulsii și halucinații vizuale și auditive.Organizația Mondială a Sănătății recunoaște aceste lucruri și întregește setul de caracteristici ale muzicii nocive precum lipsa unei melodii conturate,disonanțe și nerezolvări armonice, sincope frecvente și poliritmii,tempo prea sufocant sau prea rar și*repetitivitate melodico-armonico-ritmică obstinată.
Dar despre aceste lucruri voi reveni cu altă ocazie. Până una-alta, m-aș bucura dacă acest episod a reușit să vălărgească câmpul înțelegerii asupra noțiunii ce ține de această periodicitate a unei mișcări, a unui proces, a unei activități.
Sursa foto www.alasayvan.net, Freesound.org, Topanga Messenger,MyFonts
Material realizat de către Prof. Dr. Daniel Mihai, CNA Regina Maria Constanța, redactor șef al ziarului Criteriul Național
