Având în vedere contextul cauzat de pandemia COVD-19, una dintre provocările majore cu care se confruntă companiile este reprezentată de comunicarea eficientă, atât cea internă, între angajați, cât și cea
Perioada de stat in casa se apropie de sfarsit si sezonul cald vine cu pasi repezi catre noi. In sezonul de vara se poarta foarte multe culori deschise care te
Să vedeţi cât de mult ne pasă, iacă ne băgăm în seamă. Nu avem ce face alta. Că n-ar trebui nici măcar să scoatem „o voroavă” şi să-i lăsăm cu
Liposucția este un procedeu foarte amănunțit ce este categorizat ca fiind o intervenție chirurgicală folosită în special pentru eliminarea straturilor indispensabile de grăsime din corp. Tehnica medicală destinată liposucției cuprinde
De obicei, începând cu 1 Mai se dădea startul la bălăceala în mare şi statul la soare pentru bronzare. Din păcate, anul acesta totul a fost dat peste cap de
Una dintre cele mai frecvente cauze ale hemoragiei rectale este cauzata de catre hemoroizi. Totusi, trebuie sa stii ca hemoroizii
Ai depăşit vârsta de 30 de ani şi îţi faci griji pentru ridurile de pe pielea ta? Nu te mai
Despre fructul de avocado se spune că reprezintă un cadou din natură. Acest superaliment unic este incredibil de hrănitor și
În timp ce mulți oameni folosesc shake-uri de proteine, precum Chocolate Slim, pentru a tonifica mușchii și pentru a obține
Iată în ce fel decurg discursurile potentaţilor zilei. Totul este aruncat în braţele lui DACĂ şi cu PARCĂ. Nimic concret.
Pielea a fost folosita de oameni pentru confectionarea hainelor si a accesoriilor, cu mult timp inainte de industria modei, din
Mereu la moda si atat de versatile, rochii maxi sunt esentiale pentru intregul an. Dar cum sa modelezi o rochie maxi
Tehnologia avanseaza rapid si constant. Lansarile de produse si modele noi sunt constante si, in multe ocazii, preturile lor nu










