Transnistria este o formațiune artificială care este complet dependentă politic de Rusia. Kremlinul acționează asupra Moldovei, folosindu-și puterea economică și exploatând și situația volatilă din Transnistria pentru ca să preseze guvernul moldovean să nu adere vreodată la UE sau la NATO.
TransnistriaFoto: Europa Press / Zuma Press / Profimedia
Transnistria își menține cursul spre independență cu eventuala aderare la Rusia, aprobată la referendumul din 2006, a declarat vineri ministrul de externe al republicii nerecunoscute, Vitaly Ignatiev, potrivit agenției ruse de presă TASS.
Câteva date cheie
Statul separatist autoproclamat, oficial numit Republica Moldovenească Nistreană, are o suprafață de 4.163 kmp (cam cât un județ mic de la noi) și o populație de sub 500.000 de oameni.
Regiunea are capitala la Tiraspol (municipiu cu 130.000 de locuitori) și mai există cinci raioane: Dubăsari, Slobozia, Rîbnița, Camenca și Grigoriopol. Deși nu este recunoscut pe plan internațional, statul transnistrean are guvern, monedă proprie, constituție, armată și emite și pașapoarte.
Trei regiuni recunosc statul cu capitala la Tiraspol: Abhazia; Nagorno-Karabah și Osetia de Sud (și ele cu statut foarte controversat).
Moldova este o regiune pe care Rusia o consideră un posibil stat-tampon si Moldova reprezintă o preocupare constantă a Kremlinului, explică Tim Marshall în cartea „Prizonierii Geografiei”.
„În practică, rușii controlează deja o parte din Moldova – regiunea numită Transnistria – teritoriu moldovean la est de râul Nistru – care desparte Moldova, de Ucraina. În viclenia lui, Stalin a strămutat un mare număr de ruși acolo, la fel cum a făcut și în Crimeea, după deportarea majorității populației tătare.
În Transnistria modernă, cel puțin 50% dintre locuitori sunt etnici ruși sau ucraineni, toți proruși. Când Moldova a devenit independentă, în 1991, populația rusofonă s-a răsculat și, după un scurt război, a declarat Republica Separatistă Transnistria. Un ajutor consistent l-a reprezentat armata rusă staționată acolo, Rusia având și în prezent 2.000 de militari în Transnistria”.
Moscova presează Chișinăul și prin intermediul regiunii Transnistria
În cartea publicată acum câțiva ani, Tim Marshall scria că un atac al Rusiei asupra Moldovei ar însemna traversarea Ucrainei, peste râul Nipru, apoi peste o altă graniță suverană. El scria că un astfel de lucru este realizabil, dar cu pierderi mari de vieți omenești și cu folosirea Odesei ca punct intermediar.
Analistul scria și că un astfel de atac ar aduce sancțiuni nemaivăzute asupra Moscovei. Iată că Rusia a atacat Ucraina acum două luni și Odesa este și ea în vizorul lui Putin, dar trebuie spus că pare foarte puțin probabil un atac asupra Moldovei.
Kremlinul acționează însă asupra Moldovei, folosindu-și puterea economică și exploatând și situația volatilă din Transnistria pentru ca să preseze guvernul moldovean să nu adere la UE sau la NATO. „Moldova depinde energetic de Rusia, recoltele ei merg în est, iar importurile rusești de vin moldovenesc cresc sau descresc în funcție de starea relației dintre cele două țări”, scrie Tim Marshall.
Aici nu trebuie uitat că Putin a invocat adesea conceptul de „etnici ruși” pentru o serie de acțiuni pe teritoriul altor state, chipurile pentru a ajuta etnicii ruși „captivi” acolo. Într-un discurs faimos, după anexarea Crimeeii, în 2014, Putin a spus, referindu-se la regiuni din sudul și estul Ucrainei: „Rusia a pierdut aceste teritorii din varii motive, dar oamenii au rămas”. Etnicii ruși sunt în număr de peste 200.000 și în Transnistria, iar Kremlinul nu uită de ei…
Trebuie spus și că Moldova nu are forța militară necesară, nu doar pentru a face față unui atac al Rusiei, ci nici a unei diversiuni limitate. Moldova nu are cum să rezolve chestiunea transnistreană singură și nu are cum să încorporeze teritoriul în statul moldovean și să-i determine pe ruși să retragă armata.
Istoria a arătat că Rusia vrea să controleze zonele plate din vestul granițelor sale europene, cum ar fi câmpia nord-europeană, dar și câmpia din zona Moldovei. Rusia vrea și acces la Dunăre, de-a lungul ultimilor 170 de ani pierzând și recâștigând acest acces pe care nu-l mai are de la destrămarea URSS. (Articol HotNews.ro publicat inițial în 26 aprirlie)
