Sportivii români cu rezultate deosebite la Jocurile Olimpice şi Paralimpice de la Rio au fost decoraţi marţi de către preşedintele Klaus Iohannis, într-o ceremonie care a avut loc la Palatul
Senatorul Daniel Barbu a reușit „performanța” de a scandaliza întreaga țară prin declarațiile jignitoare referitoare la militarii români și mai ales familiile celor uciși la datorie. Acesta a spus că
Acest subiect, cu siguranţă va avea darul de a genera controverse , atât cât va dura această lume. Dintru început,
Tinerii din Constanța propun gratuitate pentru copii, elevi și studenți la transportul local Pentru a combate efectele sărăciei în rândul
Controverse nenumărate despre David Icke Un veritabil vârtej de vânt este viața lui David Icke lui de-a lungul ultimelor decenii
Fie ca pleci 10 minute de-acasa, fie ca esti plecat doua sau mai multe saptamani, cu siguranta iti doresti ca
Până mai ieri dimineață a fost vară în toată țara, iar de după- amiază frigul și ploile s-au așternut subit
Proiectul noii Legi a salarizării prevede creșteri semnificative în Educație și Sănătate, dar și măsuri de încurajare pentru cei care
Timişoara va fi Capitala Culturală Europeană 2021. Pentru acest titlu s-au luptat şi alte orașe precum Bucureşti, Cluj-Napoca şi Baia










