Antemergătorii alegerilor parlamentare Partea a Doua
octombrie 05
15:32
2016
Lasă-i aşa, important e să voteze !
Titlul este o parafrazare a spuselor unui vicepreşedinte de Partid, ca reaţtie la Criteriile ,enunţate la patru Octombrie de Preşedintele României , criterii care vor fi avute în vedere la desemnarea persoanei ca prim-ministru , cel care va cere Parlamentului votul viitorului guvern.
Reacţia „Partidului” sună aşa : „Lasaă oamenii să voteze, nu veni cu criterii din astea .”
Câţi dintre membrii de partid au înţeles MESAJUL ?
„Citirea ” pe înţelesul tuturor a mesajului , ar fi : Voi , cei care lună de lună primiţi ajutorul social prin bunăvoinţa PRIMARULUI (ştiţi ca mulţi nu îndepliniţi cerinţele legii, munciţi din greu la negru…) cum vă arătaţi recunoştiţă faţă de dânsul ? E suficient să votaţi cu Partidul din care face parte dom’Primar !
Faţă de aceste realităţi , de ce-i nevoie de alte criterii în a şti pe cine votezi ?
DAR, noi, cei care nu primim ajutor social, chiar nu avem nevoie de „CRITERII ” pentru că votul să fie exprimat în deplină cunoştinţă şi în interesul tuturor ? Ţara e compusă numai de asistaţi sociali care n-au incotro? Chiar credeţi că cei ajunşi în această situaţie nu gândesc , doar votează la comandă?
De aceea consider oportună şi necesară intervenţia PREŞEDINTELUI tuturor românilor, pentru a spune lucrurilor pe nume, atribut constituţional de a proteja cetăţenii, astfel că votul să fie exprimat pe programe concrete şi având o LIBERTATE DE VOINŢĂ reală.
Partidele, ca organizaţii, au toată logistica umană şi materială, de la ideologul-şef la combinatorul-şef, inclusiv campania electorală finanaţată de la buget(din banii noştri), dar ,eu, alegătorul ,de unde aflu ce-i dincolo de APARENŢE ? Cum să folosesc şi în interesul meu,, o dată la patru ani ,VOTUL , singurul mijloc de participare democratică la conducerea ţării ?
Voi, jurnaliştii, a treia putere în statul democratic, de ce păstraţi tăcerea ? Luminaţi-ne !
Sursa foto :www.romanialibera.ro, infopuls.ro
Redacţia ziarului Criteriul Naţional mulţumeşte inspiratului autor Vasile Soroceanu şi totodată,pe această cale îl asigură de colaborarea ce se doreşte a fi permanentizată !












