Donald Rumsfeld, fost șef al Pentagonului sub conducerea lui George W. Bush, un lider al războaielor din Irak și Afganistan, a murit la vârsta de 88 de ani în statul
Breaking News
Guvernul a aprobat, miercuri, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, potrivit News. ”În prezent, structurile din subordinea Ministerului Afacerilor Interne se
Ministerul Economiei (MEAT) se laudă, miercuri, că Schame HoReCa „a demarat ieri cu succes”, deși o parte dintre firme s-au confruntat cu probleme în procesul de înscriere la ajutoarele de
Odată cu celebrarea centenarului Partidului Comunist Chinez de 1 iulie, jurnaliștii, diplomații și alți invitați au primit o listă cu ce au voie să facă și ce nu pentru a
Cât costa până acum o operație la spitalul privat și cât va costa începând de la 1 iulie, după intrarea în vigoare a contribuției personale? Practic, orice român asigurat poate
Conform celor de la Ph-online. de mai bine de patru ani, DNA nu reuseste sa treaca de camera preliminara dosarul
O parte din cele mai cunoscute vedete din Marea Britanie cer impplementarea unei taxe pe vânzarea de gadgeturi care să
Japoneza Chisako Kakehi, poreclită „Văduva Neagră”, va fi executată prin spânzurare după ce o instanță a respins apelul formulat de
Rețeaua de sateliți Starlink a lui Elon Musk urmează să ofere internet broadband pe tot globul cu excepția regiunilor polare
Termenul de depunere a cererilor de înregistrare pentru rezidență în Marea Britanie expiră miercuri pentru cetățenii europeni care doresc să
În fiecare vară presa din România se umple de articole îngrijorate referitoare la „invazia de tigrii platanului” niște insecte care
Ziua a treia de la Wimbledon va fi una plină pentru reprezentantele noastre, Ana Bogdan, Sorana Cîrstea, Patricia Țig și
Nu există nimic care te poate pune în starea de spirit de sărbătoare ca un brad de Crăciun. A-l pune










