Noul contract-cadru privind acordarea asistenţei medicale, care intră în vigoare de la 1 iulie, aduce, ca principală noutate, un pachet de prevenţie – consultații și analize medicale – care se
Breaking News
O echipă de cercetători de la Intellia Therapeutics și Regeneron a desfășurat primul test clinic in vivo pe oameni în care a fost tehnologia de editare genetică CRISPR, relatează MedicalXpress.
Cel puțin un jurnalist de investigație rus a fost reținut și percheziții ale poliției au loc la marți locuințele altor doi după ce aceștia au anunțat o nouă anchetă privind
Consumatorii de energie îşi pot schimba oricând contractele sau furnizorii, iar creşterea de preţuri de acum este legată de conjunctura internaţională a pieţei, fără legătură cu liberalizarea, a afirmat, marţi,
Patru din cele opt orașe-capitală ale statelor australiene sunt din nou în lockdown din cauza COVID-19 în timp ce autoritățile depun eforturi de a ține sub control noi focare ale
Între politica fricii, invocată spre a reaminti acel teribil tsunami al valului patru pandemic care se va abate asupra României,
Vaccinurile Pfizer și Moderna ar putea proteja ani de zile împotriva noului coronavirus, arată un studiu făcut în Statele Unite.
Sunt denumite panouri de optiune medie, desi produsul in sine este relativ nou. Panourile de acest tip au o suprafata caracteristica,
Compania EVERGENT Investments a fost autorizată ca Fond de investiții alternative, destinat investitorilor de retail, cu o politică de investiții
Noul Galaxy Watch va fi primul dispozitiv care va include One UI Watch și noua platformă unificată construită alături de
Şeful diplomaţiei israeliene Yair Lapid se deplasează marţi în Emiratele Arabe Unite, în prima vizită oficială a unui ministru al
Doi astronomi cred că au descoperit cea mai mare cometă observată vreodată de oameni, o cometă a cărui nucleu înghețat
Procurori de protocol care dormiti in papuci. Daca Romania ar fi fost stat de drept, nu s-ar fi ajuns la
2. Colegiul Național Gheorghe Lazăr – (București) – media de admitere 2020 – 9,89 3. Colegiul Național de Informatică Tudor
Au plecat românii! Au plecat, adică, en masse spre Grecia, așa cum fac din 2007 încoace; cum se încheie anul










