Un ultim omagiu public pentru regina Elisabeta a fost adus luni după-amiază în capela gotică St George’s din Castelul Windsor, „unde s-a rugat atât de des”, scrie AFP.
Înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a Foto: Emilio Morenatti / AFP / Profimedia
După funeraliile grandioase de la Westminster Abbey și un drum lung de la abație, sicriul regretatei suverane în vârstă de 96 de ani a ajuns la castel în aplauzele și lacrimile unei mulțimi uriașe care se strânsese încă de dimineață în jurul reședinței regale, unde suverana a locuit cea mai mare parte a timpului de la pandemia de Covidiu.
Urmată de regele Charles al III-lea și de ceilalți trei copii ai reginei, precum și de prințul moștenitor William și de fratele său Harry, mașina mortuară și-a croit drum pe aleile impecabile ale castelului, printre peluze proaspăt cosite, unele dintre ele acoperite cu coroane de flori trimise de regele Spaniei și de președintele francez.
Purtate de grenadieri care renunțaseră pentru această ocazie la celebrele lor căciuli de blană, rămășițele suveranului au urcat treptele Capelei Sfântul Gheorghe.
Apoi a traversat naosul, pe cântecele unui cor bărbătesc, înainte de a ajunge la catafalcul drapat în catifea purpurie.
În primele cuvinte rostite sub impunătorul arc în formă de evantai, decanul de la Windsor, David Conner, a adus un omagiu „roadelor unei vieți întregi de servicii aduse națiunii, Commonwealth-ului și lumii”.
„Calm și demnitate
„Aici, în Capela Sfântul Gheorghe, unde s-a rugat atât de des”, a reamintit decanul, monarhul, care a domnit timp de 70 de ani, șapte luni și două zile, a dorit să aibă loc o ultimă ceremonie, mai intimă – cu circa 800 de persoane – decât cea grandioasă organizată dimineața la Westminster Abbey, în prezența a numeroși șefi de stat și capete încoronate.
Capela gotică, care datează din 1475, este dragă familiei regale, care a celebrat acolo numeroase botezuri și nunți – precum cea a prințului Harry cu Meghan Markle – sau înmormântări istorice, începând cu cea a soțului reginei, prințul Philip, în 2021, dar și cea a tatălui său, regele George al VI-lea, la 15 februarie 1952.
„În mijlocul lumii noastre în schimbare rapidă și adesea tulbure, prezența ei calmă și demnă ne-a dat încredere să înfruntăm viitorul, așa cum a făcut-o și ea, cu curaj și speranță”, a declarat David Conner, aducând un omagiu „vieții sale lungi și binecuvântate”.
Au urmat cântece și rugăciuni, înainte ca reverendul Kenneth Mackenzie să aducă un omagiu prin rugăciune „vieții de serviciu, de iubire și de credință” a Elisabetei a II-a.
Dumnezeu să-l salveze pe rege
Majoritatea detaliilor ceremoniei au fost discutate de mai multe ori cu regina însăși, inclusiv muzica, care a fost compusă în mare parte de William Harris, organistul capelei în tinerețea monarhului, despre care se spune că ar fi învățat-o să cânte la pian.
După mai multe cântece la care au luat parte Charles, Harry și William, sceptrul și globul regal și coroana imperială, simboluri ale puterii monarhiei britanice, au fost scoase din sicriu într-o tăcere contemplativă și așezate pe trei perne purpurii de pe altar.
Regele Charles a așezat apoi un steag pe sicriu, iar Lordul Șambelan și-a rupt bastonul și l-a așezat pe sicriul Reginei, un gest simbolic pentru a semnifica sfârșitul domniei acesteia.
Muzicianul personal al reginei a cântat apoi la cimpoi, îndepărtându-se treptat de capelă.
Ceremonia s-a încheiat cu un emoționant „Dumnezeu să-l salveze pe rege”, înainte ca sicriul să ajungă în cavoul regal, pe muzica lui Bach.
O ceremonie finală este destinată acum doar membrilor familiei regale.
