Oceanul stochează cu 20% mai mult carbon prin intermediul fitoplanctonului decât se estima anterior, potrivit unui studiu științific publicat miercuri în revista Nature.
Oceanul PacificFoto: Jay Silver Professional Services / ImageSource / Profimedia
„Este o estimare foarte solidă și întărește rolul biologiei oceanice în captarea carbonului pe termen lung”, a declarat pentru AFP Frédéric Le Moigne, oceanograf și biolog marin la CNRS, coautor al studiului realizat împreună cu cercetători chinezi și americani.
Noua estimare se ridică la 15 miliarde de tone pe an, ceea ce reprezintă o creștere de aproximativ 20% față de estimările menționate de IPCC (Grupul interguvernamental de experți privind schimbările climatice) în 2021, potrivit unui comunicat al CNRS.
Această stocare este posibilă datorită fitoplanctonului, care transformă CO2 în țesut organic prin fotosinteză. Atunci când o parte din acest fitoplancton moare, cade de la suprafață la fundul oceanului sub formă de „zăpadă marină”.
„Fulgii” de zăpadă marină sunt de fapt materiale organice (animale descompuse, excremente, nămol, etc) care cad dinspre stratul superior sau de mijloc al apei, către adâncimea oceanelor. În căderea care poate să dureze până la câteva săptămâni, fiind lipicioși ca o plasa de păianjen, fulgii acumulează materie și ajung la un diametru de câțiva cm. Pe drum, o parte din ei sunt mâncați de vietățile marine, iar ce rămâne se depune pe fund, colectând anual zăpadă marina care în final se descompune.
Pentru a măsura aceste fluxuri de „zăpadă marină”, cercetătorii au folosit „bazele de date existente privind concentrația de carbon din ocean măsurată de navele oceanografice”, explică cercetătorul. „Datorită acestei simulări numerice, am putut reconstitui fluxurile din oceanul global, în special în regiunile în care nu existau absolut nicio măsurătoare de fluxuri.
„Următorul pas logic este să estimăm cât de mult (carbon) ajunge cu adevărat pe fundul oceanului”, la o adâncime medie de 3.800 de metri, fără a fi înghițit de organismele marine, notează Le Moigne.
Când ajunge pe fundul oceanului, această „zăpadă marină” se transformă în sedimente și roci, stocând carbonul timp de zeci de mii de ani.
Estimarea cercetătorilor arată că „conservarea biodiversității marine este crucială pentru a garanta acest proces de pompare biologică a carbonului, deoarece avem de-a face cu un flux și mai mare decât se credea până acum”, subliniază cercetătorul de la Laboratorul de Științe ale Mediului Marin (LEMAR) din Plouzané, în apropiere de Brest.
„Acest proces se desfășoară pe parcursul a zeci de mii de ani și nu este suficient pentru a compensa creșterea actuală a emisiilor de CO2”, subliniază el.
Mai mult, „încălzirea globală ar putea slăbi această pompă biologică de carbon”, avertizează el.
În prezent, se estimează că oceanul absoarbe aproximativ 30% din carbonul eliberat în atmosferă de activitățile umane.
