Satul Brădăceşti, situat în zona de munte a judeţului Vrancea, este izolat după ce o viitură puternică a distrus drumul judeţean care leagă localitatea de restul comunei. Şoseaua a fost ruptă în două zone, astfel că circulaţia de la Podul Zăbala până la satul Brădăceşti este întreruptă.
Mai mulţi oameni veniţi de la muncă nu au avut cum să ajungă acasă.
Ca urmare, Consiliul Judeţean Vrancea a transmis un anunţ către toate persoanele aflate în trafic, pe DJ 205D, în zona Nereju.
„În urma viiturii produsă astăzi, 18.06.2021, pe râul Zăbala, cele doua variante ocolitoare de circulaţie au fost distruse, astfel că circulaţia de la Podul Zăbala până la satul Brădăceşti este întreruptă. Pe podul care se află în lucru, constructorul care execută lucrările lucrează la amenajarea unui pasaj pietonal, pentru trecerea pietonilor şi se analizează posibilitatea executării unei variante de circulaţie când apele pârâului Zăbala vor scădea şi se va putea face acest lucru”, a arătat CJ Vrancea.
Circulaţia, deschisă doar pentru pietoni, pe o punte de lemn
Ulterior, Consiliul Judeţean Vrancea a anunţat că a fost găsită o soluţie provizorie, până la retragerea apelor, fiind construit un pasaj pietonal din lemn peste podul din beton aflat în construcţie.
Punte de lemn pentru pietoni, dupa viitura pe raul Zabala (Sursa foto: Consiliul Judetean Vrancea)
În caz de urgenţe, Ambulanţa şi SMURD-ul vor prelua persoanele care au nevoie de ajutor din punctul în care drumul permite deplasarea către unităţile spitaliceşti.










