Criteriul National

Un român a donat de ziua lui celule stem hematopoietice pentru a salva viața unui copil din Italia: Dacă ești sănătos, nu te împiedică nimic să donezi – Sanatate

Un român a donat de ziua lui celule stem hematopoietice pentru a salva viața unui copil din Italia: Dacă ești sănătos, nu te împiedică nimic să donezi – Sanatate
noiembrie 20
10:34 2019

​Ioan Eugen Moldovan a donat ieri, chiar în ziua în care a împlinit 42 de ani, celule stem hematopoietice pentru un copil din Italia. El este înscris în Registrul Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopietice de 3 ani, dar abia în luna august a acestui an a fost sunat pentru prima dată și întrebat dacă vrea să doneze, că a fost identificat în registrele internaționale drept donator 100% compatibil pentru un pacient din Italia.

„Mă simt bine. Nu a fost o procedură dureroasă. Dacă ești sănătos și nu ai probleme medicale, nu te împiedică nimic să donezi. A fost o întâmplare să fac asta chiar de ziua mea, dar sunt împăcat sufletește că am putut ajuta și am avut eu norocul să dau șansa la viață unui copil”, spune Ioan Eugen Moldovan.

  • Ce sunt celule stem hematopoietice și cum poți deveni donator

Celulele stem sunt așa-numitele celule-mamă care nu au preluat încă o funcție specifică. Ele se pot multiplica singure și se pot specializa într-o funcție anume, înlocuind în acest fel celulele moarte. Celulele stem hematopoietice sunt responsabile de formarea celulelor de sânge – leucocite, hematii și trombocite.

Pentru mulți pacienți cu cancere de sânge, soluția o reprezintă transplantul de celule stem hematopoietice, dar în peste 70% din cazuri, donatorul compatibil nu este din cadrul familiei. De aceea sunt necesare Registrele de donatori, pentru a pune laolaltă informații despre donatori din toată lumea și de a crește șansele de vindecare pentru pacienții care nu au alte soluții.

Cu toate astea, șansa unui pacient de a găsi un donator compatibil este mai mare în rândul persoanelor din țara de origine, de aceea este mare nevoie ca tot mai mulți români să se înscrie în Registru.

Dacă vrei să te înscrii în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, este foarte simplu: trebuie să ai între 18 și 45 de ani și să fii sănătos. Apoi, te poți înscrie online pe www.registru-celule-stem.ro/implicate/ . Completezi un formular cu datele personale de contact și Registrul îți expediază acasă un kit de raclaj bucal cu instrucțiuni de folosire – este foarte ușor să îți recoltezi singur probele și durează doar 5 minute. Apoi trimiți kitul înapoi împreună cu consimțământul și un chestionar medical completate și semnate, cei de la Registru fac analizele și dacă totul este în regulă, te anunță că ai devenit un potențial donator de celule stem hematopietice.

„Este un gest de o generozitate și importanță covârșitoare! Donatorii de celule stem pur și simplu salvează viața cuiva sau în cel mai rău caz prelungesc viața cuiva. Cineva pe care nu îl cunosc, despre care nu știu și nici nu vor afla vreodată ceva – cel mult țara în care se află”, spune Dr. Aurora Dragomirișteanu, Director General, Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice.

66.909 români sunt înscriși în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice și 235 români au beneficiat până acum de transplant de celule stem, dar sunt 37 de pacienți care încă așteaptă un donator potrivit.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul