Alegerea unei arme de vânătoare nu este o decizie tocmai simplă pentru vânătorii care au ales această cale, de a-şi procura vânatul în mod tradiţional. Persoanele care au ca pasiune vânătoarea şi au trecut prin toate etapele necesare obţinerii unui permis de armă de vânătoare mai au un singur „hop” de trecut pentru a-şi pune în practică abilităţile în acest sport : alegerea armei.
Criterii de alegere a armei de vânătoare
Alegerea armei de vânătoare necesită răbdare, timp şi experienţă. Vânătorii trebuie să ţină cont de:
- zona în care vânează, ca şi relief şi particularităţi;
- tipul de vânat care îi interesează;
- bugetul disponibil pentru achiziţionarea unei arme de vânătoare;
- conformaţia trăgătorului;
- fiabilitatea, estetica armei şi brandul producător.
Spre exemplu, pentru un vânător care vânează numai în zona muntoasă, unde vânatul este puternic, o armă de vânătoare cu ţevi ghintuite se va dovedi o alegere foarte bună. De asemenea, pentru zona de câmp, unde vânatul este slab, se poate opta pentru o armă cu ţevi lise, cu alice la orice vânat cu pene sau vânat mic acoperit cu păr.
Despre armele de vânătoare cu ţevi lise
Armele cu ţevi lise se împart în mai multe categorii, printre care armele cu ţevi alăturate în plan orizontal, cu ţevi suprapuse vertical (bock), arme semiautomate, cu sistem pompă sau arme basculante cu un singur foc.
Cele mai răspândite tipuri de arme în rândul vânătorilor sunt cele cu ţevi alăturate în plan orizontal sau juxtapuse, apoi cele de tip bock şi semiautomate. Începătorii trebuie să folosească arme clasice, juxtapuse sau bock, cu un mecanism simplu. În funcţie de bugetul disponibil al vânătorilor, aceştia pot alege varianta unei arme noi sau deja folosite. La fel ca orice altă piaţă și cea a armelor s-a dezvoltat foarte mult pe partea second hand, însă vânătorii profesionişti nu recomandă deloc achiziţionarea unei astfel de arme de vânătoare.
Arma de vânătoare este o investiţie importantă, nu un obiect care se schimbă de la an la an sau odată la câţiva ani pe motiv că s-a uzat sau demodat. Arma de vânătoare este funcţională chiar şi după 10 ani de folosire, dacă este bine întreţinută. Aceasta nu numai că îşi poate păstra, ci îşi poate şi spori valoarea odată cu trecerea timpului.
Vânătorii cu experienţă vor alege întotdeauna o armă cu 2 ţevi pentru că este o variantă elegantă, clasică şi etică, însă în anumite condiţii poate opta şi pentru o armă semiautomată. Pentru începători, varianta unei arme cu două ţevi este suficientă, cu menţiunea că nu este bine să folosească mai mult de două cartuşe.
Nu în ultimul rând, din punct de vedere al mărcii armei de vânătoare, opţiunile sunt foarte numeroase. Cu toate astea, alegerea armei depinde și de posibilităţile financiare ale vânătorului.










