Criteriul National

Tamara Buciuceanu Botez a fost înmormântată cu onoruri militare la Cimitirul Sfânta Vineri – Esential

Tamara Buciuceanu Botez a fost înmormântată cu onoruri militare la Cimitirul Sfânta Vineri – Esential
octombrie 18
14:45 2019

Actriţa Tamara Buciuceanu Botez, care a murit marți, la vârsta de 90 de ani, a fost înmormântată cu onoruri militare vineri, la Cimitirul Sfânta Vineri din Bucureşti, în aplauzele a aproximativ 200 de colegi și spectatori, transmite Mediafax.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al actriței Tamara Buciuceanu Botez a fost depus joi la prânz la Sala Toma Caragiu a Teatrului Bulandra din București, iar, vineri dimineață, a fost dus la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, unde a avut loc ceremonia religioasă.

Mai mulți actori și-au prezentat ultimele omagii atât la Teatrul Bulandra, cât și la biserică.

„România este un izvor permanent de artiști talentați. Iubea foarte mult publicul”, a declarat Alexandru Arșinel vineri. Întrebat ce ultim mesaj i-ar transmite Tamarei Buciuceanu, Arșinel a spus: „Să-i transmită lui Stela (Popescu, n.r.) salutări și să se bucure de ceea ce Dumnezeu ne dă pe lumea cealaltă”.

Actorii Emilia Popescu, Eugen Cristea, Cristina Deleanu, Daniela Nane s-au mai numărat printre cei care au participat la înmormântare.

Totodată, actorii Mihai Constantin, nepotul Tamarei Buciuceanu, Mitică Popescu, Emilia Popescu, Ștefan Bănică Jr, George Ivașcu, Dan Puric, Șerban Celea, Tudorel Filimon și Daniela Nane au fost printre cei care au venit să își ia rămas bun joi seara de la marea artistă.

„Mi-am luat ramas bun de la un om care aducea imens de multă bucurie pe scenă. Doamna Tamara Buciuceanu o imensă actriță, un vârf al istoriei noastre teatrale. Ceea ce se întâmplă astăzi ne întristează. Ea s-a jertfit, a jucat într-o perioadă istorică cumplită, în comunism, în care totul era trist. Să țineți minte: marii artiști se jertfesc. Dumnezeu să o binecuvânteze și să fie alături de marii artiști”, a comentat Dan Puric.

„Asta era şi esenţa doamnei Tamara Buciuceanu, regina comediei româneşti: generozitatea fiinţei sale de a spera ca fiecare să-i devină egalul dumneai. A plecat dintre noi poate omul Tamara, actriţa a rămas şi va fi aici mereu cu reverberanţa celui mai molipsitor râs din lume, în inimile şi sufletele noastre, astăzi însă, atât de triste. Somn uşor, distinsă doamnă a teatrului românesc!”, nota George Ivaşcu, când afla că Tamara Buciuceanu a încetat din viață.

„A rămas în mintea tuturor pentru excepționalele roluri jucate. Dumnezeu să o odihnească”, a spus Ministrul Culturii, Daniel Breaz.

„A fost un an teribil pentru teatrul românesc. Florina Cercel, Ducu Darie și, acum, Tamara Buciuceanu. Îmi amintesc că oamenii plecau cu lacrimi în ochi de la spectacolele ei, se producea acel catharsis”, a comentat actrița Daniela Nane pentru Mediafax.

Tamara Buciuceanu Botez a murit marți, la Spitalul Elias din Capitală, unde fusese internată pe fondul unor probleme cardiace la începutul lunii octombrie.

Tamara Buciuceanu s-a născut pe 10 august 1929, la Tighina, și a frecventat cursurile Institutului de Teatru „Vasile Alecsandri” din Iași, între anii 1948 și 1951. În cel de-al patrulea an de studii, s-a transferat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din Capitală, la clasa profesorului Nicolae Bălțățeanu, și a absolvit în anul 1952.

În anul 1962, s-a căsătorit cu medicul anestezist Alexandru Botez, care a decedat în 1996.

Tamara Buciuceanu rămâne una dintre legendele teatrului de comedie și a jucat în peste 25 de filme, printre care se numără „Titanic vals”, din 1964, „Anecdota”, lansat în 1972, „Domnișoara Nastasia”, din 1976, „Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii”, din 1979, „Alo, aterizează străbunica!…”, din 1981, „De ce trag clopotele, Mitică?”, „Declarație de dragoste”, lansat în 1985, „Cuibul de viespi”, din 1986, „Nunta mută”, lansat în 2008.

Totodată, a interpretat roluri pe scenele marilor teatre din Capitală, precum Odeon, Bulandra, Național și Comedie. Printre piesele în care a interpretat roluri emblematice se numără „Dimineață pierdută”, „Romeo și Julieta la început de noiembrie”, „Scaunele”, „Doctor fără voie”, „Așteptând la arlechin”, „Domnișoara Nastasia”, „Mamouret” și „Cumetrele”.

Mai mult decât atât, Tamara Buciuceanu i-a dat glas personajului Coana Chirița pe scena Teatrului Național din Iași.

Cariera din teatru a fost dublată de cea din televiziune, Tamara Buciuceanu realizând apariții memorabile, incluse în programele de divertisment. Totodată, a apărut în două episoade din serialul „Toate pânzele sus”, regizat de Mircea Mureșan și lansat în luna martie a anului 1977.

Recompensată cu peste 20 de premii de interpretare, actriței i-a fost decernat premiul „Aristizza Romanescu” pentru întreaga creație teatrală și cinematografică, la gala Academiei Române pe anul 2011, precum și distincția Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, în anul 2014. În 2008, artista a fost omagiată și la Transilvania International Film Festival (TIFF) de la Cluj-Napoca, iar, în 2014, a primit însemnele Ordinului Coroana României în grad de Ofițer din partea Casei regale. În 2011, actrița a primit o stea pe Walk of Fame – Aleea celebrităţilor din Bucureşti.

În 2013, a fost lansat volumul „Tamara Buciuceanu. O viaţă închinată scenei”, de Bogdana Darie. Riguros documentată şi realizată pe baza a numeroase interviuri cu Tamara Buciuceanu-Botez, precum şi cu prieteni şi colegi de scenă ai artistei, cartea prezintă viaţa şi evoluţia profesională a uneia dintre cele mari actriţe a teatrului, operetei şi cinematografiei româneşti.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul