Darius Vâlcov este în arest la domiciliu sub control judiciar, notează Curierul naţional. Marele câştig pentru el e că a scăpat de la tubulatură. Acum stă în casă şi se
Eveniment
Noi Vrem Pământ! de George Cosbuc Flămând şi gol, făr-adăpost, Mi-ai pus pe umeri cât ai vrut, Şi m-ai scuipat şi m-ai bătut Şi câine eu ţi-am fost! Ciocoi pribeag,
Procurorii DNA au găsit alte 90 de tablouri care i-ar aparține fostului ministru de Finanțe Darius Vâlcov. Potrivit unor surse judiciare, tablourile au fost găsite în urma unor percheziții efectuate
SUA trimit în România un ambasador care ştie germana şi japoneza, anunţă HotNews. Hans J. Klemm, probabil un etnic german american,
Azi e votul în plen, în Senat, pentru arestarea lui Dan Şova şi lui Darius Vâlcov. Gândul explică faptul că ne
Primarul suspendat al municipiului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, zis Pinalti, fostul ministru al Societăţii Informaţionale, Gabriel Sandu, precum și afaceristul Dorin
O eclipsă parţială de Soare, în timpul căreia Luna va acoperi peste jumătate din discul astrului, va putea fi observată
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat joi că elicopterele IAR-330 au fost oprite la sol, după ce echipajul unei aeronave
Noul proiect actualizat al Codului Fiscal ne releva faptul ca ai nostrii guvernanti in frunte cu preastimabilul Victor Viorel Ponta,
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bucureşti împreună cu ofiţeri de poliţie
Trei cutremure, cu magnitudinea cuprinsă între 3,1 şi 3,9 grade pe scara Richter, au fost înregistrate în zona seismică Vrancea,
Proiectul de lege referitor la stabilirea unor plafoane pentru tranzactiile in numerar efectuate de firme, aprobat de Guvern in sedinta










