Mersul pe bicicleta a devenit unul dintre mijloacele de transport preferate de catre multi dintre noi. Am inlocuit masina sau metroul, am gasit o metoda relaxanta de a face sport
Sport
Stepperele sunt aparate de fitness ce permit realizarea unor tipuri de exercitii variate, asigura un antrenament cardio excelent, si te ajuta sa te mentii in forma. Aceste aparate sunt usor
Chiar dacă sunt foarte mulți cei care vor spune că a fost și mâna hazardului, iubitorii de fotbal de pe întregul Mamapond ar trebui să facă o reverență în faţa
Roger Federer -tenismenul elvețian a câștigat duminică la Melbourne, în cinci seturi (6-4, 3-6, 6-1, 3-6, 6-3), la șase ani după ultima sa întâlnire cu spaniolul Rafael Nadal într-o finală
Revenind la Razboiul „STELELOR”, intens mediatizat in ultimele zile, mi-am aruncat si eu o privire pe actele care au aparut in presa si am tras urmatoarele concluzii de bun simt.
Orice scoala respectabila trebuie sa aiba o sala de sport spatioasa si moderna, care sa ofere elevilor posibilitatea de a
nFederaţiile de fotbal susţin mărirea numărului de participante la Cupa Mondială la mai mult de 32 de echipe, a anunţat
Gazonul sintetic a devenit o solutie eficienta pentru majoritatea proprietarilor de spatii deschise. Un spatiu cu mult verde este, asa
Naționala feminină de handbal a României a învins selecționata Croației cu scorul de 31-26 (15-13) azi la Helsingborg, în ultimul
Monica Niculescu (în vârstă de 29 de ani, locul 50 WTA) a făcut un meci remarcabil câștigând într-o oră și
Antrenată din vară de Pep Guardiola, City este lider în Premier League după opt etape.Clubul de fotbal Manchester City a
Sportivii români cu rezultate deosebite la Jocurile Olimpice şi Paralimpice de la Rio au fost decoraţi marţi de către preşedintele
M-am uitat cu atenție la tot ce s-a întâmplat săptămâna trecută legat de derby-ul din fotbalul românesc Steaua – Dinamo.
Steaua București a fost repartizază în Grupa L alături de Villarreal, FC Zurich şi Osmanlispor Astra Giurgiu va juca în
De departe, grupa C pare cea mai interesantă dintre toate. Pep Guardiola va merge cu Manchester City pe Camp Nou,










