Criteriul National

Primăria Timişoara anunţă că nu va mai finanţa Asociaţia Timişoara – Capitală Europeană a Culturii – Esential

Primăria Timişoara anunţă că nu va mai finanţa Asociaţia Timişoara – Capitală Europeană a Culturii – Esential
iunie 19
06:41 2021

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a transmis, vineri, membrilor Adunării Generale a Asociaţiei Timişoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii că a constatat că aceasta şi-a pierdut încrederea comunităţii, iar în acest context municipalitatea nu va mai asigura finanţarea acesteia. Anunţul primarului Dominic Fritz vine după ce Simona Neumann, directorul executiv al acestei Asociaţii, a transmis o scrisoare deschisă în care acuză proasta colaborare cu administraţia locală din Timişoara.

„Proiectul nostru este să-i readucem pe timişoreni aproape, oraşul şi oamenii sunt energia Capitalei Culturale. Cred că avem mai multe probleme cu această asociaţie, probleme care au fost mult discutate şi în trecut şi care au fost cauzate de executivul acesteia. Avem o lipsă mare de încredere, de implicare şi reprezentativitate. Foarte multe asociaţii culturale partenere s-au retras din asociaţie din cauza modului în care aceasta a funcţionat în ultimii ani, netransparent, ceea ce e grav pentru că de doi ani are statutul de utilitate publică. Pentru că nu a reuşit să creeze entuziasm şi încredere, Asociaţia nu a reuşit nici să atragă finanţări private şi depinde de bani publici. Am făcut şi o analiză a programului cultural care cu această pandemie trebuie să treacă prin schimbări. E evident că programul cultural aşa cum e gândit acum are o lipsă de coerenţă. Ne-am pierdut şi încrederea în capacitatea asociaţiei de a livra programul cultural pentru 2023. Nu mai este timp de lamentări şi amânări, prin urmare am decis ca din această săptămână să nu mai finanţăm această asociaţie până când ea nu va traversa o reformă profundă prin care să recâştige încrederea comunităţii”, a declarat primarul Timişoarei, Dominic Fritz, în urma şedinţei Adunării Generale a Acţionarilor ATCCE.

El a precizat, într-un comunicat de presă transmis vineri seara de Primărie, că decizia de a nu mai finanţa Asociaţia nu va avea niciun impact asupra programului cultural asumat de Timişoara, care va fi implementat de către partenerii culturali prin Centrul de proiecte al Municipiului Timişoara.

„Programul cultural Timişoara 2023 nu este al asociaţiei, este al oraşului şi el nu trebuie să fie livrat de aceasta. Am construit în ultimele luni un ecosistem capabil să livreze acest program şi suntem încrezători că acesta va fi un succes în anii care urmează. Vom avea în continuare o serie de întâlniri cu mediul de afaceri, cu parteneri internaţionali, cu operatori culturali pentru a recâştiga încrederea în acest proiect. Vrem să îi angrenăm pe toţi cei care cred în acest proiect Timişoara – Capitală Europeană a Culturii, inclusiv şi pe cei care încă sunt implicaţi în asociaţie, pentru ca proiectul să fie un succes pentru Timişoara şi pentru România”, a declarat Dominic Fritz.

Directorul executiv al Asociaţiei Timişoara 2023, Simona Neumann, acuză proasta colaborare cu Dominic Fritz


Directorul executiv al Asociaţiei Timişoara 2023, Simona Neumann, a postat pe pagina sa de Facebook o scrisoare deschisă în care acuză colaborarea cu administraţia timişoreană. Ea spune că a avut o înţelegere cu primarul Dominic Fritz pentru o demisie „amiabilă”, dar primarul nu a respectat-o, atacând-o în public în repetate rânduri.

Simona Neumann mai afirmă că Asociaţia a primit abia acum prima tranşă a cotizaţiei pe acest an a Primăriei Timişora:

„Asociaţia a primit abia astăzi (adică la mijlocul anului, după nenumărate adrese de solicitare a acesteia) prima tranşă a cotizaţiei la care s-a obligat Primăria pentru anul în curs conform prevederilor statutare, respectiv pentru primul trimestru, ianuarie-martie 2021.”

„La acest neajuns se adaugă declaraţiile publice privind schimbarea modului de implementare a proiectului fără să existe o schemă clară indicând în ce vor consta coordonarea şi relaţiile dintre entităţile care vor finanţa şi implementa proiectul şi cum se va realiza managementul şi coordonarea unitară a acestuia, adică o organigramă clară. Astfel, a fost creată o atmosferă de nesiguranţă atat în randul partenerilor culturali cu care lucrăm, cat şi în rândul echipei operative”, adaugă directorul executiv al TM2023.

„Consider că suntem profund umiliţi. De ce? Pentru ce? Există rapoarte de monitorizare ale Comisiei Europene că echipa Asociaţiei a implementat bine proiectul, rapoarte de audit că banii au fost cheltuiţi corect”, mai scrie aceasta.

„Regrete” privind decizia luată

Preşedintele juriului care a decis ca titlul de Capitală Culturală Europeană să fie deţinut de municipiul Timişoara, Steve Green, a scris ca răspuns la postarea de pe Facebook a Simonei Neumann că regretă votul decisiv pe care l-a dat pentru ca Timișoara să câștige titlul în detrimentul Clujului.

„Aşa cum arată raportul întâlnirii, comisia a fost divizată între doi candidaţi pe care să-i recomande. A fost votul meu cel care a stabilit ca titlul să ajungă la Timişoara. Am fost consternat de administrarea slabă la nivel de board şi de oraş. Acesta e doar cel mai recent exemplu. Mă face să mă întreb dacă nu am luat cumva decizia greşită şi ar fi trebuit să aleg în schimb celălalt oraş, Cluj-Napoca”, a scris Steve Green.

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul