Discursul rostit în Parlament de Președintele Klaus Iohannis nu a fost unul dintre cele mai strălucite. Pauzele între fraze au arătat că ori și-a pregătit astfel discursul, ceea ce pentru noi este un semn de întrebare, ori a căutat să își aleagă cuvintele care să nu fie cele mai dure, dar care să producă cele mai mari leziuni.
După sintagma tu nu mă lovești, dar cuvintele tale mă dor foarte rău.
Klaus Iohannis le-a cerut celor din PSD să guverneze și să legifereze, dar nu oricum. Condiția pusă de Președinte este un alt guvern, pentru că Executivul condus de Grindeanu a dovedit incoerență în comunicare cât și premeditare în cazul OUG 13/2017, fapte peste care nu poți trece cu vederea într-o țară în coasta căreia suflă Federația Rusă și către care aruncă vorbe grele reprezentanții puterii de la Budapesta.
Problema pe care nu a atins-o Iohannis este Liviu Dragnea. Din punctul nostru de vedere este corect ca PSD să guverneze. Pentru că a câștigat alegerile din 11 decembrie 2016 și este îndreptățit să își aplice programul de guvernare.
Dar Guvernul Grindeanu a fost emanația lui Liviu Dragnea. Șeful PSD i-a ales pe toți cei din Guvern, el a garantat pentru ei și pentru faptul că îi va învăța programul de guvernare.
Dacă și-a pus obrazul pentru un eșec, Liviu Dragnea trebuie să își asume responsabilitatea pentru acel eșec. Poate că ar trebui să renunțe o perioadă la șefia PSD, să lase acolo pe unul dintre locotenenții săi, care să se ocupe de viitorul guvern.
Atât timp cât Dragnea se va afla în fruntea social-democraților, strada îl va suspecta de orice. Dacă tot vrea să ne demonstreze că este curat, că nu a furat nimic în viața lui, acum este momentul să o facă. Un pas mic în spate acum, pentru un pas mare înainte în viitor.
Din atitudinea lui Liviu Dragnea am reținut că președintele PSD nici nu ia în calcul acest lucru. Păcat. Ar fi avut șansa, pe care liberalul Ludovic Orban a primit-o de curând din partea justiției, ca să le demonstreze tuturor că nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu îi miroase.
Dar Liviu Dragnea se bazează pe susținerea colegilor de partid. Adică a celor care au făcut averi din contracte cu statul. Adică aceia care au ieșit ieri din sală. Și PSD are câteva specimene de acest gen.
Senatorul Nicolae Moga, senatorul Tit-Liviu Brăiloiu și deputatul Mircea Titus Dobre. Toți cu contracte cu statul de-a lungul anilor, cu bani luați de la buget pentru diferite lucrări. Când ai în spate un astfel de activ de partid, nu prea poți să dai înapoi. Pentru că toți ceilalți sunt ca tine.
Sursa foto : Cetin și arhiva personală a domnului Hristo Botev
Redacția ziarului Criteriul Național mulțumește domnului Hristo Botev pentru excelentul material oferit în exclusivitate!













