Săptămâna trecută, când liderul opoziției ruse Alexei Navalnîi a revenit la Moscova după o convalescență în Germania datorată unei tentative eșuate de otrăvire din parte serviciului rus de spionaj intern FSB, presa favorabilă regimului a evitat cu loialitate să-i pomenească întoarcerea. Cu o singură excepție remarcabilă: Vremia, principala emisiune de știri a televiziunii de stat.
Se poate presupune că cineva de acolo urmărea să se pună bine cu Kremlinul, întrucât Navalnîi a fost menționat trecător când emisiunea de duminică ajunsese cam la trei sferturi din programul ei de două ore. De fapt, ei au comparat întoarcerea lui Navalnîi acasă cu faimoasa revenire în Rusia a lui Vladimir Lenin în 1917, dând de înțeles că el reprezintă pentru Rusia un pericol la fel de mare ca acela reprezentat de Lenin la vremea lui.
După cum știe orice rus, germanii l-au înhățat pe Lenin din exilul său în Elveția în toiul primului război mondial. A fost trimis cu un „tren sigilat” (ca să nu împrăștie și acolo infecția comunismului) care a traversat toată Germania până la Sankt Petersburg, oraș cuprins la acea vreme de o revoluție democratică – și el a făcut acolo fix ce sperau germanii că va face.
Lenin a răsturnat neîndemânaticul Guvern Provizoriu printr-o lovitură de stat militară, a scos Rusia din război – și a lansat un regim comunist totalitar de 73 de ani care a costat cel puțin 20 de milioane de vieți rusești pierdute în epurări, foamete și alte acte mai mărunte de represiune. Să fie într-adevăr Navalnîi un pericol atât de mare?
Ambițiosul prezentator de la Vremia nu va primi probabil funcția pe care și-o dorește, întrucât mai mult ca sigur președintelui rus Vladimir Putin nu i-a plăcut ca opozantul său cel mai gălăgios să fie comparat cu un om de statura lui Lenin, un personaj istoric cu adevărat de talie mondială. Putin însuși nu se referă niciodată la Navalnîi spunându-i pe nume.
Rușii nici măcar nu pot denumi sistemul sub care trăiesc, un fapt bine ilustrat și de confuzia prezentatorului de la Vremia. Cu siguranță o democrație nu este, deși alegeri au loc regulat. E cert că nici comunism nu este, în ciuda faptului că mai toți demnitarii regimului erau comuniști înainte de a descoperi o cale mai bună către putere și avuție.
Nici monarhie nu e, deși Putin se află la putere de 20 de ani și e înconjurat de o curte de aliați și amici putred de bogați. Iar „cleptocrație” este doar un termen peiorativ utilizat preponderent de străini, chiar dacă Navalnîi îi numește de obicei pe Putin și camarila sa „escroci și hoți”.
De fapt, regimul lui Putin nici măcar nu este un sistem. Unica lui ideologie e naționalismul rusesc tradițional, care joacă la categoria ușoară în comparație cu mișcări religioase și rasiste de tip „sânge și glie” [termen nazist – n.trad.] precum cea a lui Donald Trump din SUA ori cea a premierului indian Narendra Modi. E un regim pur personal și e improbabil ca el să supraviețuiască detronării ori decesului lui Putin.
Putin e la putere de 20 de ani și tocmai a amendat constituția printr-un referendum care-i permite să mai rămână la putere până în 2036. Ceea ce pare însă improbabil, în parte pentru că are deja 68 de ani, în parte fiindcă generația mai tânără a Rusiei începe să devină agitată și plictisită.
Navalnîi este un om curajos care s-a întors de bunăvoie acasă pentru a mai sta o vreme în închisorile lui Putin. (Condamnat cu suspendare pe baza unor acuzații fabricate de delapidare, el a ratat două verificări impuse de regimul său de eliberare condiționată, întrucât se refăcea în Germania după tentativa de asasinat a FSB.) Însă, deocamdată, rolul său în politica rusească a fost mai degrabă de ghimpe în coasta puterii decât de revoluționar.
Simpatizanții săi își fac bine temele și produc clipuri inteligente și sarcastice detaliind abuzurile financiare scandaloase ale regimului (cel mai nou e un tur virtual al noului palat de 1 miliard de dolari al lui Putin de pe malul Mării Negre, lângă Novorossiisk). Dar probabil nu el e omul care îl va da în sfârșit jos pe Putin. Ce face el extrem de bine este să-i mobilizeze pe tinerii cu aptitudini în noile tehnologii.
Începând cu 2018 vârsta medie a protestatarilor de la manifestațiile anti-Putin, mai toate legate într-un fel sau altul de Navalnîi, a scăzut cu 10 ani, iar îndrăzneala lor a crescut pe măsură. Mai mult, atitudinea lor față de regim frizează acum disprețul. Și pe bună dreptate: gândiți-vă de exemplu la ultimele două tentative de asasinat ale agenților regimului.
În 2018 serviciul rus de informații al armatei, GRU, a trimis în Anglia doi agenți pentru a-l ucide pe transfugul Serghei Skripal și pe fiica sa, Iulia. Agenții au trebuit să meargă de două ori la Salisbury, fiindcă prima dată n-au fost în stare să nimerească locuința, au fost surprinși la fiecare colț de stradă de camere de luat vederi, și, în cele din urmă, au pus prea puțin noviciok (o neurotoxină) pe clanță pentru a le provoca moartea victimelor.
La fel de grosolan și de stângaci a fost și atentatul FSB-ului asupra lui Navalnîi la Tomsk, caz în care noviciok-ul i-a fost pus pe chiloți. Și din nou ținta a supraviețuit, iar site-ul de investigații Bellingcat a reușit ulterior să-i depisteze pe agenții FSB care l-au urmărit pe Navalnîi în 40 de zboruri pe parcursul mai multor ani, până când a avut loc tentativa de omor.
Nici unul dintre cele două servicii nu este adaptat la secolul 21, după cum nu sunt adaptate nici regimul servit de ele. Rușii l-au suportat vreme îndelungată fiindcă erau epuizați și rușinați de banditismul politic sălbatic al anilor ’90, însă capitalul politic obținut de Putin pentru că i-a pus capăt s-a epuizat și el. Poate că el va mai rămâne la putere câțiva ani, însă acesta e un regim pe ducă.
Articol de Gwynne Dyer (jurnalist independent și istoric militar canadian stabilit la Londra)
