Când pandemia a închis restaurantele din California, Aleida Ramirez și-a pierdut slujba de chelneriță, ajungând la fel ca multe mame singure în ciclul infernal al sărăciei, al chiriilor neplătite și al băncilor de alimente, potrivit AFP.
A trebuit să renunțe la celălalt loc de muncă, unde făcea livrpri pentru platforma Instacart, pentru a-și îngriji fiica de 11 ani și nepotul autist de 21 de ani, când soțul ei a fost arestat în iulie pentru violență domestică.
Din octombrie, ea nu mai plătește chiria apartamentului său din Concord, în suburbiile din San Francisco. „A trebuit să aleg între ceea ce îmi pot permite, mâncare sau chirie”, explică ea.
Pentru a susține gospodăria, ea a beneficiat de tichete de masă oferite de școala fiicei sale, apoi de tichete oferite de o biserică locală, pentru a fi utilizate într-un supermarket local.
Pentru a plăti internetul, esențial pentru cursurile online ale fiicei sale sau pentru asigurarea auto, se bazează pe salariul nepotului ei, care lucrează cu jumătate de normă la McDonald’s. De asemenea, a suferit de foame în mod constant.
Recunoaște că s-a simțit „vinovată” de situația ei: „Am crezut că sunt o mamă rea, iresponsabilă”.
Dar și-a dat seama că nu era singura. Aleida Ramirez s-a organizat cu vecinii pentru a negocia cu donatorii. „Suntem cu toții în aceeași barcă și mulți dintre noi suntem mame singure”, spune ea.
Pandemia a lovit mult mai greu femeile care au ocupat locuri de muncă în sectorul serviciilor, cele mai afectate de criza economică. Și peste 12 milioane de americani fără locuri de muncă sau venituri sunt amenințați să-și piardă ajutorul social în ziua când expiră planul de ajutor adoptat de Congres în primăvară.
Depresie
La Washington, Maria Lara se teme că va fi evacuată în curând din apartamentul ponosit unde nu mai plătește chirie. Moratoriul pentru evacuări expiră după Crăciun.
Această salvadoriancă, mama unei fetițe, era menajeră într-un hotel înainte de epidemie. Ea și-a găsit un loc de muncă pe șantierele de construcții, dar lucrează „doar două-trei zile, uneori patru, la fiecare două săptămâni”.
Ca să nu mai vorbim de starea clădirii sale, infestată de șoareci.
„Trăim cu (șoarecii) pentru că atunci când îi spunem proprietarului că miroase urât, el spune că se va dezinfecta, dar nu o va face”, spune Maria Lara.
Mai la nord, în New York, Marisol Gonzales și-a pierdut slujba în primăvară, când pandemia a lovit Corona, districtul Queens în care locuiește, apoi a fost nevoită să renunțe în octombrie la chiria apartamentului ei de 2.200 de dolari pe lună.
Această maseuză de 45 de ani din El Salvador a găsit o cameră comună, pe care o împarte cu una dintre fiicele sale. Muncile mici îi permit să plătească camera (850 de dolari), facturile la electricitate și cardul de metrou. Merge la o bancă de alimente o dată pe lună.
A plătit un preț și mai mare pentru pandemie de luna trecută. Fiica ei de 20 de ani a fost internată în spital cu depresie. Studentă, nu putea suporta carantina și sărăcia și a intrat într-o depresie profundă până când a încetat să studieze. „Acum, mă rog doar ca ea să fie mai bine și să vină acasă”, a spus Marisol.
