Criteriul National

Godină revine cu o reacție după ce mai multe femei i-au scris despre agresiunile sexuale prin care au trecut: „Textul meu a lăsat loc de niște interpretări”

Godină revine cu o reacție după ce mai multe femei i-au scris despre agresiunile sexuale prin care au trecut: „Textul meu a lăsat loc de niște interpretări”
februarie 20
16:26 2024

Polițistul Marian Godină a revenit cu un mesaj pe Facebook după ce, cu o zi în urmă, și-a spus părerea cu privire la melodia momentului, „Macarena”, cântată de Erika Isac. El spune că a realizat că textul lui „a lăsat loc de interpretări” și a transmis scuze femeilor care s-au simțit lezate de afirmațiile sale.

Marian GodinăFoto: captura foto

„Aseară am primit mai multe mesaje în privat, de la femei. M-a impresionat cel mai tare cel al unei doamne în vârstă de 57 de ani care a ținut să-mi povestească o întâmplare din anul 1987, atunci când a fost agresată sexual de un coleg pe care îl cunoștea foarte bine și cu care rămăsese singură în casă dintr-o întâmplare”, își începe Marian Godină postarea.

Polițistul susținea, într-o postare publicată luni, că femeile nu ar trebui să meargă nicăieri însoțite de bărbați pe care nu îi cunosc.

„Mi-a povestit asta ca să-mi spună că ea consideră că am greșit cu textul meu, deoarece se poate întâmpla, ca femeie, să fii agresată și de cunoscuți. Celelalte femei care mi-au scris mi-au povestit întâmplări asemănătoare, trecuseră prin experiențe de agresiune sexuală traumatizante cu bărbați pe care îi cunoșteau”, scrie Godină.

„În niciun moment nu am vrut ca vreo femeie care a trecut prin asemenea traume să se simtă în vreun fel lezată de ce am scris”

El spune că prin textul lui nu a vrut să rănească pe nimeni și admite că a lăsat loc de interpretări.

  • „Faptul că aceste femei au simțit și au ales să îmi scrie asemenea povestiri mă face să-mi dau seama că textul meu a lăsat loc de niște interpretări pe care eu nu le-am luat în calcul pentru nicio clipă.
  • Repet, în niciun moment nu am vrut ca vreo femeie care a trecut prin asemenea traume să se simtă în vreun fel lezată de ce am scris eu acolo, iar dacă vreo femeie s-a simțit așa, îi transmit scuzele mele și asigurările că nicio clipă nu am avut intenția asta”, susține polițistul.

Printre altele, în textul publicat luni pe Facebook, Godină le întreba pe femei „cu cine dracului vă întâlniți voi și mai ales unde, astfel încât să fiți nevoite să trimiteți locația live?”, cu referire la versurile melodiei „Macarena” a artistei Erika Isac.

Melodia care a împărțit societatea în două tabere

Cântăreața de trap Erika Isac a stârnit o furtună pe rețelele de socializare odată cu lansarea piesei cu versuri licențioase „Macarena”, o adaptare a hitului care a făcut furori în anii ’90.

Erika, în vârstă de 23 de ani, a lansat o melodie-manifest în care folosește un limbaj explicit pentru a vorbi despre stereotipurile legate de femeie din societatea românească, cât și despre violența la care sunt supuse.

„Dacă nu erau bărbații, cine vă proteja?/ Să ne protejeze de cine?”.

O serie de date colectate de Centrul Filia arată că în România 1 din 4 femei a fost agresată fizic sau sexual de partener sau de fostul partener. În ultimii cinci ani, numărul plângerilor penale înregistrate la Poliție privind infracțiunea de lovire sau alte violențe a crescut cu mai mult de 50%.

Totodată, în fiecare zi sunt înregistrate cinci victime ale violului, iar 44% dintre aceste infracțiuni sunt săvârșite împotriva unui minor, conform reprezentanților Centrului Filia.

Citește și:

Articole similare

Editia Digitala

Criteriul National prima pagina

EDITORIAL

România…Inteligența Artificială…Guvernul… - EDITORIAL

danielmihai de prof.dr. Daniel Mihai

Dacă nici acum nu vă vine să credeți, guvernul Dăncilă lucrează la strategia națională pentru Inteligența Artificială. Este inimaginabil, aproape de necrezut, dar elaborarea și ratificarea primei strategii naţionale în domeniul Inteligenţei Artificiale va fi o realitate.
Deseori,obișnuiți cu puțin din ceea ce ne tot oferă „din plin” viața aceasta, nu prea realizăm și nu prea știm să reacţionăm la acest soi de anunț oficial. Iar ceea ce este frapant vine de-acum înainte.

Da, stimabilelor și dumneavoastră onorați domni. Din moment ce a fost declarat „liber la Inteligența Artificială”, consecințele și desele implicații ne vor afecta destinele. Poate părea ceva de domeniul SF,dar tocmai ultimele evenimente au început să contrazică „scenariul.”

A trecut moda când mai auzeam de un nou studiu care descria savant implicațiile profunde pe care le au progresele din domeniul inteligenței artificiale. Iar, inevitabilul s-a pridus.Au căzut în derizoriu acele minți luminate, dimpreună cu toata adunarea numeroșilor experți, a think tankuri sau a celebritățilir din Silicon Valley care își dădeau cu presupsul că aplicațiile practice ale Inteligenței Artificiale urmează să ne schimbe viețile în moduri greu de imaginat.

Inteligenţa artificială este trecută de faza „copilăriei”. Acest lucru îl demonstrează unele experimente eşuate care au avut loc. Iar aici dau ca exemplu cazul „adolescentului” Tay al Microsoft, un robot bazat pe inteligenţă artificială care putea dialoga cu utilizatorii de Twitter. Acesta a devenit nazist în câteva ore, compania fiind nevoită să îl retragă. Incidentul a arătat limitările pe care le au maşinile, incapabile deocamdată să facă diferenţa între bine şi rău sau să dea dovadă de empatie.

Dar, ce anume împiedică pentru ca maşinile să ajungă la astfel de însuşiri umane?

Sunt destui semeni care se tem că inteligenţa artificială va fi folosită ca armă, de guverne sau grupări teroriste. Un astfel de sistem avansat, capabil să înveţe, ar putea să compromită orice sistem informatic şi să aibă acces la informaţii extrem de importante. Mai mult, ar putea lansa atacuri cu arme periculoase şi pot da naştere unui război devastator.

Iar acum, „onor” guvern al acestei colonii susţine cu o frenezie de nedescris această modă, dând dovada unui servilism exemplar! Oare cărui scopuri servește?

citeste in continuare

REDACTIA

Director fondator: Daniel C. Iorgu

Redactor Sef: prof. dr. Daniel Mihai

Senior Editor: prof.univ. Mircea Vintilescu

Editorialist: Florin Budescu

Corespondent UK: Alina Pop

Corespondent Spania: Fabianni Belemuski

Fotoreporter: Daniel Paun

Reporter: Daniel Hintergraber

Redactori: Marian Nedelea, Gabriel Dumitru, Iulia Grajdieru, Elena Scripcaru

Disclaimer

Responsabilitatea juridica in cazul editorialelor/ articolelor redactate de invitatii permanenti sau invitatii speciali aparține în exclusivitate autorilor.

Dacă cineva se simte lezat într-un fel de vreun articol de pe acest website, poate trimite un drept la replică care va fi publicat în articolul respectiv.

CONTACT

CRITERIUL NATIONAL
Cotidian online de stiri si atitudine
ISSN 2393-4891
ISSN-L 2393-4891

Redactie: contact@criteriul.ro

Redactor Sef: daniel.mihai@criteriul.ro

http://buyabilify.us.com/investasi-lanjut-pastikan-bahwa-awal-judi-slot-dapat-dimainkan/

http://www.ultraboost.us.com/gagasan-alek-stasiak-memenangkan-gelang-kedua-tahun-wsop-judi-slot-berjalan/

http://www.supreme-clothing.us.com/saat-bermain-judi-slot-kita-sudah-alami-dealer-baik-serta-jelek/

http://www.hermes-belt.us.com/spesifikasi-runner-up-acara-utama-world-series-of-judi-slot-darvin-moon-meninggal-pada-usia-56/

http://www.burberryoutlet-store.us.com/jawaban-philadelphia-fusion-hasil-turnamen-los-angeles-judi-slot/

https://www.charmspandora.us.com/opsi-memilih-tempat-duduk-dalam-permainan-judi-slot-mempengaruhi-hoki-kemenangan/

http://www.coachoutletonline-sale.us.com/tabel-batas-waktu-dari-semua-jackpot-hari-untuk-beberapa-judi-slot/

http://www.curryshoes.us.com/aturan-taruhan-judi-slot-california-dicabut-dari-diskusi-untuk-tahun-ini/

http://www.yeezyboost350v2shoes.us.com/analogi-pertaruhan-judi-slot-online-dari-awal-anda-pasang-taruhan/

http://www.filashoes.us.org/ketahui-kunci-mendapatkan-keuntungan-dari-agen-judi-slot-paling-dipercaya/

http://prozac.us.com/hitung-biaya-untuk-bermain-penting-untuk-kesuksesan-judi-slot/

http://www.air-max.us.com/imbas-harapan-positif-tentang-kesempatan-pot-judi-slot-yang-semakin-tinggi/

http://www.ralphlaurenoutlet.in.net/bagaimana-trick-mainkan-judi-slot-di-bawah-ini-panduan-judi-pemula/

http://www.louboutinshoes.in.net/pilah-bagian-dua-set-dan-perjalanan-pembicaraan-texas-judi-slot/

http://www.pandora-jewelrys.us.com/saran-penting-dalam-judi-judi-slot-online-untuk-naikkan-prosentase-win/

http://www.coach-factoryoutlets.us.com/taruhan-john-slapshot1085-forlenza-menangkan-wsop-online/

http://www.red-bottoms.us.com/celah-matt-berkey11_s4y-berkey-warga-las-vegas-judi-slot-mengalahkan-a-field-of-2-408/

http://www.michael-kors-handbags.us.org/tanggapan-bagaimana-argentina-lampropulos-pergi-ke-judi-slot-millionaire/

http://www.cheapmichaelkorshandbags.us.org/investasi-manajemen-perjudian-telah-memutuskan-mike-aponte-dipersilahkan-untuk-bermain/

http://synthroid.us.com/bagian-penting-analis-memprediksi-pendapatan-650-juta-tahunan-untuk-perjudian-online-michigan/

Citeste si:

nationalul logo

Constanta Mea

Prahova Mea

Brasovul Meu

Parteneri media exclusiv

Revista presei Raspandacul