Perlele și-au păstrat farmecul și fascinația din antichitate și până în prezent. În ultimii ani, bijuteriile cu perle au revenit la modă, designerii contemporani punând un foarte mare accent pe piesele cu perle naturale în montaje elegante și sofisticate. Conform specialiștilor financiari, perlele reprezintă și o investiție atractivă, valoarea lor părând a crește în timp.
Dacă până acum câțiva ani puteai cumpăra bijuterii cu perle numai din magazine de bijuterii specializate, la prețuri astronomice, piața de perle din România a devenit în prezent mai deschisă și mai accesibilă.
Cu toate acestea, cei neinițiați în nestemate și pietre prețioase pot încă să cadă în diverse capcane. Astăzi vom vedea împreună un mic ghid care să te ajute să alegi și să cumperi bijuterii cu perle de cultură de calitate. Vom vorbi așadar despre gradația perlelor, calitatea sidefului, mărimea și forma lor etc. Perlele sunt bijuterii prețioase și valoroase, de aceea trebuie să fim foarte atenți atunci când le achiziționăm.
Tipul perlelor pe care vrei să le cumperi
Perlele sunt de mai multe tipuri. Fiecare dintre acestea vine cu o serie de trăsături și avantaje pe care trebuie să le iei în considerare atunci când dorești să cumperi bijuterii cu perle.
- Perle de apă dulce – valoarea acestor perle rezidă în mare măsură în forma lor. Ele sunt rareori rotunde, de aceea perlele de apă dulce cât mai apropiate de o formă sferică sunt mai valoroase. Un alt factor care contribuie la valoarea perlelor este mărimea lor, iar aceste perle au dimensiuni medii, de 6-7 mm în diametru. Vei găsi probabil perle de apă dulce și mai mari, dar sunt rare.
- Perle Tahitiene – acestea sunt ceea ce numim în general perle negre, deși nici o perlă nu este cu adevărat neagră. Vei găsi nuanțe și sidefuri variind între cupru și verde, albastru ultramarin, mov închis și multe altele. Perlele negre sunt extrem de valoroase pentru că sunt rare, au dimensiuni impresionante (10 – 11 mm în diametru), iar în proporție de 40% sunt sferice, lucru care contribuie la valoarea lor ca nestemată și ca investiție.
- Perle Akoya – acestea sunt perlele pe care le vei găsi în majoritatea magazinelor specializate. Sunt perlele care intră de obicei în design-urile pentru bijuterii mireasă, deoarece au dimensiuni excelente și sunt faimoase pentru luciul și sideful lor de un alb imaculat. Perlele Akoya sunt rotunde în mare parte, fiind astfel deosebit de valoroase.
- Perlele din Marea Sudului – Mai puțin de 20% din aceste perle sunt rotunde, de aceea ele sunt foarte rare și foarte scumpe. De obicei vei găsi perle din Marea Sudului în forme neregulate și în nuanțe care variază între alb și auriu sau argintiu. Dimensiunea (sunt perle foarte mari) și forma lor sunt elementele cele mai importante care le dau valoare.
Gradația Perlelor – Tot ce trebuie să știi
Atunci când cumperi perle dintr-un magazin fizic sau online, unul dintre primele lucruri la care trebuie să te uiți este gradația. Dincolo de dimensiunea perlelor (cu cât sunt mai mari cu atât sunt mai valoroase), gradația lor îți va oferi o dimensiune a calității generale a bijuteriei.
Sistemul A, AA, AAA de gradație al perlelor este cel mai des utilizat. Pentru perlele Tahitiene este posibil să întâlnești și un sistem de gradație A – D, dar este destul de puțin folosit. Ce înseamnă gradațiile perlelor? Poți să faci o analogie cu modul de cotare a metalelor și altor pietre prețioase. În cazul perlelor nu vorbim de carate, ci de o medie a calității perlelor, evaluată pe mai multe criterii:
- Luciu
- Suprafață
- Formă
- Sidef
Pe fiecare din aceste categorii, o perlă poate primi o notă de la un singur A la AAAA sau AAA+. Cu cât vezi mai mulţi de A în evaluarea generală a unei perle, cu atât aceasta este mai de calitate. Aceste gradații se obțin în urma unor evaluări, autentificări și certificări ale perlelor, la fel cum metalele și pietrele prețioase sunt și ele certificate de către organisme internaționale.
Similaritatea perlelor – un criteriu pe care trebuie să îl iei în considerare
Foarte mulți nu știu, dar este extrem de dificil să găsești perle absolut identice ca mărime și formă într-o bijuterie complexă, precum un colier sau o brățară. Atunci când cumperi perle fie dintr-un magazin fizic fie dintr-unul online, uita-te cu atenție la similaritatea perlelor într-un șirag.
Chiar dacă perlele nu sunt identice, diferențele dintre ele nu ar trebui să fie vizibile de la distanță. Astfel, nu e recomandat să alegi un colier care are o perlă mai mare înghesuită între două perle mai mici sau o perlă evident barocă între alte perle sferice – decât dacă este o chestiune de design contemporan.
Certificatele de producător și ofertele disponibile
Există câteva criterii pe care trebuie să le iei în considerare atunci când vrei să îți cumperi perle de calitate dintr-un magazin de bijuterii fizic. De exemplu, pentru a verifica dacă nu cumva ți se vând imitații, ai la dispoziție următoarele metode de verificare:
- Temperatura: perlele veritabile sunt mai reci decât imitațiile, care vor avea temperatura camerei;
- Greutatea: perlele naturale sunt mai grele decât imitațiile;
- Defectele: așa cum ziceam, perlele dintr-o bijuterie nu vor fi niciodată absolut identice, în timp ce imitațiile vor fi perfecte în ceea ce privește mărimea, forma, culoarea și luciul;
- Luciul, cel care dă o mare parte din valoarea și calitatea unei perle trebuie să fie natural: perlele veritabile au strălucire, nuanțe și ape atunci când le privești în lumină;
- Montajul: puțini știu, dar bijuteriile cu perle naturale sunt disponibile împreună cu metale prețioase, care trebuie să fie gradate în mod obligatoriu.
Dacă îți cumperi perle dintr-un magazin online, este mai dificil să identifici defectele, temperatura sau variațiile de luciu și sidef. În acest caz, orientează-te spre magazinele online care îți vând perlele numai împreună cu un certificat de autenticitate și garanție care atestă tipul perlei, calitatea ei, precum și calitatea și autenticitatea metalului care intră în compoziția bijuteriei.
Mai mult, atunci când vizualizezi o bijuterie cu perle într-un magazin online, aceasta trebuie să aibă la vedere gradația generală, gradația individuală pe criterii, dimensiunea, culoarea, forma perlei și metalul din care este confecționată bijuteria.
În plus, verifică și politicile de retur ale vânzătorului online, dar și avantajele pe care ți le oferă la achiziție. Un distribuitor de încredere este unul care oferă gratuit și un kit de întreținere a bijuteriei cu perle, precum și un mediu potrivit de păstrare a perlelor – săculeț special sau cutie dedicată.










